În ultimii 10-15 ani, Europa a devenit mult mai conștientă de nevoia de generare de energie verde, și în acest context au apărut subvențiile pentru promovarea tehnologiilor noi și stimularea creșterii ponderii energiei regenerabilă în mix-ul energetic. În acest context, au proliferat două tipuri de sisteme de subvenții, feed-in tariff și sistemul de certificate verzi. Acestea au propus soluții diferite de gestionare și asumare a riscurilor investiționale. Astfel, în cazul feed-in tariff-ului producătorul primește un venit garantat, riscul fiind foarte mic, dar sistemul nu stimulează o activitate susținută în piață sau pentru identificarea de clienți, afectându-se astfel competitivitatea. Nu puține au fost cazurile când producătorul a fost compensat în exces pentru producția realizată.

În formula cu certificate verzi, producătorul își asumă o expunere la risc mai mare pentru că este condiționat de perfectarea de înțelegeri pentru vânzarea energiei produse, dar și a certificatelor verzi. Și acest sistem și-a arătat minusurile, și aici au fost situații de compensare în exces, piețele de certificate verzi au colapsat etc. Așa încât, în ultimii ani a apărut o formulă mixtă, hibridă, Contractele pentru Diferență (CfD) prin care practic, riscul este împărțit între stat și producător.

Contractele pentru diferență au apărut ca un instrument financiar derivat la începutul anilor ’90. Ele au fost utilizate inițial de fondurile speculative și de către traderi pentru a-și proteja expunerea acțiunilor de la Bursa de Valori din Londra. Ca instrument financiar derivat, CfD este un contract tranzacționabil între un client și un broker, care schimbă diferența dintre valoarea curentă a unei acțiuni, valută, marfă sau indice și valoarea acesteia la sfârșitul contractului.

Pentru a sprijini producerea de energie electrică cu emisii scăzute de dioxid de carbon, în Marea Britanie au fost introduse contractele pentru diferență (CfD), atât în sectorul nuclear, cât și în cel al energiei regenerabile, prin Energy Act din 2013, înlocuindu-se treptat schema anterioară privind obligațiile referitoare la energia regenerabilă.

Contractele pentru diferența reprezintă un sistem de licitații inverse destinate să ofere investitorilor încrederea și certitudinea pe care trebuie să le investească în generarea de energie electrică cu emisii reduse de carbon. CfD funcționează prin stabilirea prețurilor primite pentru generarea redusă de carbon, reducând riscurile cu care se confruntă părțile asigurându-se astfel că tehnologia eligibilă primește pentru energia generată un preț care susține investițiile. CfD reduc, de asemenea, costurile prin stabilirea prețului pe care consumatorii îl plătesc pentru electricitatea din surse cu emisii reduse de carbon.

Acest lucru impune ca producătorii să plătească bani înapoi atunci când prețurile en-gros de energie electrică sunt mai mari decât prețul strike și oferă sprijin financiar acestora atunci când prețurile en-gros de energie electrică sunt mai mici.

În acest fel, în domeniul energiei din resurse regenerabile se evită compensările în exces, eliminându-se posibilitatea de blocare a contractelor, având flexibilitatea de a ajusta aceste contracte, în funcție de modificări intervenite în politicile energetice, problematici legate de mediu sau alte măsuri de protecție socială. Totodată, acest sistem este văzut a fi mai corect și mai transparent pentru finanțatori.

În România, implementarea unui astfel de sistem presupune crearea de instrumente, mecanisme și instituții speciale. Una dintre provocările majore o va reprezenta existența obligativității de tranzacționare a energiei produse pe piețele centralizate.

Baza juridică a mecanismului CfD constă în faptul că sprijinul CfD ia forma unui contract de drept privat între un generator de energie electrică cu emisii scăzute de carbon și cealaltă parte CfD interesată.

Modificările cadrului legal și de taxare sunt aspecte importante și definitorii pentru sistemul CfD, deoarece conferă siguranța că investițiile efectuate în temeiul CfD vor fi protejate de viitoarele schimbări de politică economică. Cu siguranță că în contextul în care România trebuie să atingă țintă de energie regenerabilă de 32% până în 2030 , iar la Bruxelles tocmai s-au aprobat elemente importante ale pachetului „Clean Energy for All Europeans”, sunt de așteptat să intervină elemente de noutate în ceea ce privește politica de subvenționare a tehnologiilor curate.

În prezent, Guvernul efectuează un studiu de fezabilitate care prevede posibilitatea introducerii unui nou sistem de stimulente pentru tehnologiile curate, precum și pentru atingerea obiectivelor privind mix-ul energetic, așa cum sunt prevăzute în cea mai recentă formă a strategiei energetice. Studiu ia în considerare mecanismul CfD, în special pentru că acesta a funcționat foarte bine pentru noi proiecte în domeniul nuclear în străinătate, și va fi, sperăm, baza pentru o nouă schemă de sprijin care va fi lansată în 2019. Noua schemă ar trebui să rezolve unele lipsurile sistemului anterior pe bază de certificate verzi, dar și să stimuleze noi investiții. Acestea vor contribui la tranziția către un mix energetic optim, care să cuprindă mai multe surse de energie curate și regenerabile, ținând cont, în același timp, de caracteristicile locale.

_____________________________________________

Analiza a apărut iniţial în numărul din decembrie 2018 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești prin curier acest număr (decembrie 2018), în format tipărit, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.