OMV Petrom se înscrie în mod obișnuit printre cei mai mari contribuabili la bugetul de stat; în general este vorba despre circa 2 miliarde de euro pe an. În primele 9 luni din acest an, compania virat deja 3 miliarde de euro în conturile statului.
Creșterea contribuției la bugetul de stat a fost determinată, în principal, de creșterea taxelor directe, care au crescut de peste 5 ori, până la 7,1 miliarde de lei, ca urmare a creșterii taxelor pe gaze și electricitate. „Contribuția noastră la bugetul de stat a ajuns la 15 miliarde lei”, a precizat Christina Verchere, CEO OMV Petrom, într-un comunicat de presă. Nivelul este aproape dublu față de aceeași perioadă a anului trecut și se datorează “creșterii impozitelor directe care au fost de peste 5 ori mai mari, determinate în principal de impozitarea gazelor și energiei electrice”.
Într-un mediu caracterizat de companie drept “volatil, cu prețuri ridicate, cu fundamentele pieței profund afectate de contextul geopolitic”, rezultatul operațional al OMV Petrom a crescut la 10 miliarde lei, în primele 3 trimestre. Investițiile au însumat 2,3 miliarde de lei, cu 25% mai mult față de anul trecut. În funcție de climatul investițional, suma totală alocată investițiilor ar putea să se apropie de 4 miliarde de lei.
Prețurile mai mari la țiței și gaze naturale, precum și marjele favorabile de rafinare au contribuit la un avans puternic al rezultatelor din exploatare pe segmentul explorare și producție – 4,3 miliarde de lei (față de 1,2 miliarde de lei, în primele nouă luni din 2021), dar și pe cel de rafinare și marketing – 3,1 miliarde de lei (față de 1,4 miliarde de lei, în 2021). În segmentul de gaze naturale și energie electrică, rezultatele au crescut spectaculos la 2,8 miliarde de lei (față de 337 de milioane de lei, în 2021).
Volume de vânzări de gaze naturale au fost cu 8% mai mici, în contextul unei scăderi de 14% a cererii totale de pe piață, potrivit OMV Petrom, iar producția netă de energie electrică a urcat la 3,53 TWh (9% din mixtul de generare electricitate al României), cel mai ridicat nivel de la debutul operațiunilor comerciale, în urmă cu 10 ani.
Cu toate scumpirile înregistrate la pompă, volumele vânzărilor cu amănuntul au crescut cu 2% în primele 9 luni din 202, față de același interval din 2021.