Într-un comunicat transmis Bursei de Valori București, Electrica informează acționarii si investitorii asupra faptului ca, in cadrul ședinței din data de 5 mai 2022 Consiliul de Administrație al societății a hotărât să o revoce pe Corina Popescu din funcția de Director General, “fără justa cauză, începând cu data de 16 mai 2022”.
Consiliul de Administrație a hotărât numirea în funcția de director general interimar a lui Alexandru Chiriță. De asemenea, administratorii au solicitat Comitetului de Nominalizare și Remunerare “demararea cu celeritate a unui proces de recrutare pentru poziția de director general”.
Comunicatul se încheie cu mulțumiri adresate de Consiliul de Administrație al Electrica pentru activitatea desfășurata de Corina Popescu în cadrul grupului Electrica.