Corina Popescu a fost numită în funcţia de membru al directoratului Transelectrica, potrivit unui comunicat al transportatorului național de energie electrică transmis Bursei de Valori București (BVB).
”În ședinţa din 29 martie 2017, Consiliul de Supraveghere al CNTEE Transelectrica SA a numit în funcţia de membru al directoratului pe doamna Corina Popescu ca urmare a unei proceduri de selecţie demarate în a doua parte a anului 2016, cu respectarea prevederilor OUG 109/2011 privind Guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, pentru ocuparea postului vacant de membru în Directorat”, se arată în comunicat.
În perioada decembrie 2015 – februarie 2017, Corina Popescu a fost secretar de stat în Ministerul Energiei și a făcut parte din Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș. Ea a fost unul din artizanii actualei Strategii energetice şi s-a ocupat de piaţa de electricitate, reforma din minerit şi modificarea schemei de sprijin pentru sectorul energiei din surse regenerabile.
Cu o vastă experiență în domeniul energetic, Corina Popescu a ocupat timp de patru ani funcții de conducere la OMV și OMV Petrom. Corina Popescu a mai lucrat si la E.ON România (2007-2011), la Electrica (1998-2006) și la fostele Conel și Renel (1991-1998).