Acasă » Electricitate » Corneliu Bodea: Tranziția energetică a intrat pe un parcurs definitoriu, rămân însă obstacole

Corneliu Bodea: Tranziția energetică a intrat pe un parcurs definitoriu, rămân însă obstacole

28 iunie 2022
Distribuţie
Bogdan Tudorache

Tranziția energetică a intrat pe un parcurs definitoriu, hotărât, însă rămân anumite probleme precum implementarea sistemelor de smart grid care să permită adoptarea în masă a regenerabilelor în rețea, iar distribuitorii se află într-o situație delicată și au redus sau chiar întrerupt investițiile, a spus Corneliu Bodea, CEO Adrem, Președinte al Centrului Român al Energiei, în cadrul Energy Strategy Summit 2022, un eveniment organizat de Energynomics.

”Există câteva vești bune: tranziția energetică pare că a intrat pe un parcurs definitoriu, hotărât. Erau discuții și post-pandemie, și din cauza conflictului din Ucraina, erau momente în care ne gândeam dacă nu cumva trebuie să încetinim tranziția spre o economie curată – și mă bucur să simt, că nu numai în Uniunea Europeană, ci global, continuă accelerat drumul spre decarbonare”, a spus el.

”Avem însă un răspuns, o reacțiune față de această tranziție – prețul energiei. Trebuie să fim conștienți că aceasta este piedica principală. Mă bucur de faptul că politicienii sunt optimiști, întrucât ei vor avea cea mai grea sarcină, aceea de a explica oamenilor de ce vor trebui să plătească un preț mai bine de dublu pentru energie, și asta nu va fi simplu. Majoritatea statelor au ales soluția de a oferi sprijin din partea statului, dar aceasta este soluția ușoară: ascundem problema, până când, în timp, îi găsim o soluție. Problema este ce vom face pe termen lung, pentru că ne confruntăm cu sărăcia energetică. Răspunsul este că trebuie să găsim repede metode să facem din producția de energie, din consumul energiei, din această legătură esențială dintre producție și consum, o modalitate prin care obținem eficiență. Și chiar sunt vești bune – avem investiții, avem fonduri alocate – precum există și vești mai puțin bune – România este pe unul din ultimele locuri din UE în ceea ce înseamnă implementarea sistemelor de smart grid. Este un lucru grav, un lucru care va încetini România în a adopta din ce în ce mai multe surse regenerabile. Este un punct de atenție pe baza căruia trebuie imediat acționat, iar autoritățile vor trebui să direcționeze fonduri”, a spus el.

Criza prețurilor afectează componentele de transport și distribuție: prețul e mai mare de 2-3 ori față de cel recunoscut în tarife, iar distribuitorii se află într-o situație delicată, mulți reducând sau chiar renunțând la investiții pentru anul în curs.

”Sunt mulți distribuitori care au întrerupt investițiile, o să vedem ce spune ANRE-ul în legătură cu lucrul ăsta. Alții reduc investițiile, ceea ce nu e un element bun care să ne ducă în mod logic, pe calea asta a tranziției energetice, a scăderii prețurilor în viitor. Sunt, deci, și elemente pozitive, dar și obstacole, și pentru a depăși aceste obstacole avem nevoie de două lucruri: mai multă coerență din partea reglementatorului, și nu mă refer strict la ANRE, ci din partea tuturor celor care guvernează sistemul energetic, pentru că orice am spune, statul are o implicare extrem de importantă în ceea ce înseamnă sistemul energetic – atât în domeniul legislativ, dar și prin calitatea lui de administrator”, a mai spus el.

”Îmi pun speranța în ceea ce înseamnă capitalul privat. Există bani, există nevoia de a investi acești bani, energia este astăzi un vehicul financiar și de business care poate să genereze profit. Eu cred că avem o șansă unică să folosim acest capital pentru a produce ceea ce este absolut necesar – și anume transformarea sistemului energetic românesc într-unul eficient, flexibil și curat”, a conchis Bodea.

Energy Strategy Summit 2022 a fost organizat de Energynomics cu sprijinul partenerilor săi: ABB, BCR, CE Oltenia, Chimcomplex, Eaton, Electrica Furnizare, Electroalfa, EnergoBit, Enevo Group, European Energy, Eximbank, EY, Franklin Templeton, Horváth, ING, Hidroelectrica, Marsh, MET Energy România, Nuclearelectrica, BCR Pensii, Photomate, Powertis, Renomia Gallagher, Schneider Electric, Transelectrica, Volt, wpd.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *