Prejudiciul înregistrat de Regia Autonomă pentru Activități Nucleare (RAAN) Drobeta Turnu-Severin în urma denunțării contractelor de procesare de cărbune energetic între 2009 și 2013 depășește 7 milioane de euro, arată una dintre concluziile raportului Corpului de Control al ministrului delegat pentru energie.
Corpul de Control a fost trimis la RAAN în aprilie, iar raportul rezultat a fost transmis Direcției Naționale Anticorupție (DNA), informează un comunicat al Departamentului pentru Energie.
„Ceea ce s-a întâmplat la RAAN, de-a lungul timpului, depășește orice imaginație. Am speranța ca DNA să înceapă o analiză a datelor pe care le-am transmis astăzi (luni, n.r). Creșterea performanței companiilor de stat și stoparea furturilor din aceste companii rămâne o prioritate pentru mine în lunile care urmează”, spune Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru energie.
Detaliile suplimentare transmise către energynomics.ro de către biroul de presă al Departamentului pentru Energie arată că, potrivit contractelor de procesare de cărbune energetic, „operatorii economici privați au pus la dispoziţia procesatorului RAAN Romag-Termo diverse cantităţi de cărbune cu o putere calorifică de 180 kcal/kg fără transfer de proprietate în contrapartidă cu punerea la dispoziţie de către procesator a energiei electrice în bandă de 20 MW/h rezultată în urmă procesării având o rată de schimb de 1MW/h la 1,5 tone cărbune energetic.”
Corpul de Control trimis de ministrul delegat pentru energie a scos la iveală o serie de deficiențe în contractele respective: rata de schimb nu se bazează pe niciun studiu tehnic; stabilirea ratei la 1,5 t/1MW/h energie electrică este mai mică decât o rată de schimb determinată corect pe baza de consumuri specifice; consumurile specifice de cărbune energetic nu au fost actualizate în funcţie de puterea calorifică a diverselor tranşe de cărbune procesat şi în funcţie de varietatea cheltuielilor directe şi indirecte legate de procesare în perioada 2009-2013.
RAAN a intrat în insolvenţă în septembrie 2013 din pricina intrării în incapacitate de plată, având și datorii de 680 milioane de lei la acea vreme. Tribunalul Mehedinți a desemnat ca administrator judiciar firma Tudor&Asociaţii.
Cel mai mare creditor cuprins în tabelul creanţelor admise provizoriu este Confort S.A. Timişoara, cu o creanță de 663,7 milioane de lei (sumă acceptată provizoriu). Suma propusă la distribuire este de 462,1 milioane de lei, informează hotnews.ro.
Între asociaţia Confort S.A. Timişoara-Hydrosistem Project AS şi RAAN a fost încheiat în mai 2009 un contract de 165 milioane de lei, fără TVA, pentru lucrări la „instalaţia de evacuare în șlam dens a zgurii şi cenuşii”. Pe parcursul contractului au fost încheiate acte adiţionale care au mărit valoarea investiției la 341,2 milioane lei.