Conform datelor INS privind situația resurselor energetice în primele 8 luni ale anului 2024 în România, importurile de energie electrică au crescut cu 60% față de perioada similară a anului 2023, iar producția de energie electrică a scăzut cu 11%.
”O creștere atât de mare a ponderii importurilor de energie electrică nu s-a mai întâlnit în istoria României”, comentează Dumitru Chisăliță, președinte, Asociația Energia Inteligentă.
Consumul final de energie electrică în această perioadă a fost de 33.561,0 milioane kWh, cu 1,4% mai mare față de perioada 1.I-31.VIII.2023, consumul final de energie electrică în economie a crescut cu 1,1%; consumul populației a crescut cu 2,9%, iar iluminatul public a înregistrat o scădere cu 3,4%.
Aceasta creștere a consumului de energie a fost însoțită și de o scădere a producției de energie electrică din producția internă pe fondul scăderii productiei din mai multe sectoare ale producției de energie electrică.
În această perioadă, resursele de energie electrică au fost de 43.992,5 milioane kWh, în scădere cu 382,6 milioane kWh față de perioada 1.I-31.VIII.2023.
Necesitatea reorientării în ultimul an al sistemului de producție a energiei electrice pe producția din termocentrale a determinat să se producă în primele 8 luni ale anului 2024 cantitatea de 11.376,3 milioane kWh, în creștere cu 127,8 milioane kWh (+1,1%). Aceasta pe fondul scăderii producției din hidrocentrale, urmare a precipitațiilor scăzute și a perioadelor de secetă prelungită, dar și a necesității menținerii in rezervă a unor capacități urmare a volatilității producției de energie din surse regenerabile. Energia produsă de hidrocentrale a fost de 10.588,5 milioane kWh, în scădere cu 3.482,3 milioane kWh (-24,7%).
În aceeași perioadă am avut o scădere a producției din centralele nuclearo-electrice, unde producția a fost de 7003,8 milioane kWh, în scădere cu 308,1 milioane kWh (-4,2%), pe fondul unor opriri ale funcționării grupurilor de la Cernavodă.
O scădere a producției de energie electrică s-a înregistrat și în cazul centralelor electrice eoliene, în perioada 1.I-31.VIII.2024, care a fost de 4102,6 milioane kWh, în scădere cu 835,9 milioane kWh față de perioada 1.I-31.VIII.2023 (-20,3%).
Alături de creșterea energiei electrice produse de termocentrale în primle 8 luni am avut o creștere a energiei electrice produse în instalații fotovoltaice. În această perioadă producția de energie electrică fotovoltaică a fost de 2569,4 milioane kWh, în creștere cu 969,0 milioane kWh față de perioada 1.I-31.VIII.2023 (+37%). Conform Metodologie INS publicată la momentul realizării Raportului ”Resursele de energie primară în perioada 1.I- 31.VIII.2024”, producția de energie din centralele solare fotovoltaice cuprinde și prosumatorii.
”Această situație se datorează politiciilor investiționale din sectorul energetic din ultimii ani și este un important semnal de alarmă care trebuie să fie urmat de măsuri de creștere a securității energetice a Românie, parte realizate prin deschiderile la finanțare realizate în ultimul an”, a conchis Dumitru Chisăliță.