Acasă » Electricitate » Creşterea numărului de prosumatori pune presiune pe sistemul de distribuție

Creşterea numărului de prosumatori pune presiune pe sistemul de distribuție

27 septembrie 2023
Distribuţie
energynomics

Creşterea numărului de prosumatori pune presiune pe sistemul de distribuție, în condițiile în care cei mai mulți prosumatori au capacități care depăşesc cu mult consumul propriu, a declarat marți Gabriel Andronache, vicepreşedinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Vă dau nişte date exacte ca să înțelegem ce înseamnă impactul şi presiunea pe care o pun pe sistem. La finalul lunii iunie aveam 77.683 de prosumeri care furnizau şi introduceau în sistem 973 de megawați. La finalul lunii iulie, aveam peste 84.000 de prosumeri care furnizau 1.063 de megawați, în condițiile în care nu au început să se implementeze noile capacități de producție, conform proiectului dat prin Agenția Fondului de Mediu, Casa Verde Fotovoltaic. Prin urmare, ne aşteptăm la o creştere mai mare a numărului prosumatorilor”, a menționat Gabriel Andronache, potrivit Agerpres.

El a subliniat că proiectele prosumatorilor au capacitate foarte mare, depăşind grupul 1 de la Cernavodă, iar în curând vor ajunge să aibă capacitate de producție similară celor două grupuri de la Cernavodă. El a explicat că prosumatorii introduc în sistem o cantitate foarte mare de energie care nu este văzută de dispecerul energetic național şi creează o presiune pe distribuție şi furnizori, pentru că nu pot stabili care este nevoia de energie în anumite momente.

„Sunt foarte multe persoane care au un aviz tehnic de racordare (ATR) pentru a consuma 12 kilowați, însă instalează 60 kilowați. Această implementare nu se face în baza unui studiu de soluții, ci pe baza unei fişe de soluții – şi nu stabileşte exact care este impactul pe zona de distribuție şi creează o presiune pe cei care sunt distribuitori. În prezent pregătim reglementarea acestui lucru, astfel încât la cei care au o anumită capacitate să dăm un anumit procent în plus pentru instalarea capacității de producție, luând în calcul posibilitatea să îşi achiziționeze o maşină electrică”, a mai spus vicepreşedinte ANRE.

Potrivit acestuia, ideea de prosumator este de a produce energie pentru consumul propriu.

„Între timp, lucrurile au devenit un mic business şi oamenii fac calcule şi se uită pe telefon să vadă câți bani teoretic au mai câştigat, iar toată lumea produce energie în aceeaşi perioadă, adică în timpul zilei, mărind presiunea în sistem. Rolul nostru este ca în piață să existe cantitate, calitate şi preț atractiv ca să ajutăm economia”, a mai spus Gabriel Andronache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *