Varinia Radu,Partner CMS, Head of Oil&Gas in Central and Eastern Europe
Ramona Dulamea, Senior Associate CMS
La începutul anului 2013, Guvernul a introdus o serie de impozite suplimentare pentru companiile din sectorul energetic, aplicabile iniţial până la 31 decembrie 2014 inclusiv, interval în care ar fi urmat să fie regândit un nou sistem de taxare aplicabil producătorilor de ţiţei şi gaze naturale, inclusiv prin revizuirea redevenţei. De asemenea, supraimpozitarea începută în 2013 a prevăzut introducerea unui impozit pe monopol pentru companiile de transport şi distribuţie energie electrică şi gaze naturale, aplicat pe fiecare MW/h pentru care sunt facturate serviciile de transport şi distribuţie.
Ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale a fost instituit un impozit de 60% din veniturile suplimentare obţinute de către companii prin majorarea preţului la gaze naturale conform calendarului de liberalizare stabilit de ANRE (cunoscut ca windfall tax), precum şi un impozit special de 0,5% aplicat veniturilor obţinute de către companii, pentru exploatarea resurselor naturale, altele decât gazele naturale (OG 7/2013). Termenul de aplicare a impozitului, stabilit iniţial prin OG 7/2013, a fost până la data de 31 decembrie 2014 inclusiv, acesta fiind ulterior prelungit succesiv până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv, fără o analiză de impact şi fără consultări cu industria.
Totodată, recentele modificări ale Legii 123/2012, intrate în vigoare prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 64/2016, instituie obligaţia ca, în perioada 1 decembrie 2016 – 31 decembrie 2017, fiecare producător care este şi vânzător, să încheie contracte pentru 30% din gazele din producţia proprie pe pieţele centralizate din România. Pentru aceeaşi perioadă, orice furnizor care nu este şi producător, are obligaţia să cumpere minim 20% din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare- cumpărare în perioada respectivă, în calitate de cumpărător şi să vândă minimum 30% din cantitatea de gaze naturale pentru care încheie contracte de vânzare-cumpărare către clienţii angro. Neîndeplinirea obligaţiei de tranzacţionare a cotei procentuale va fi sancţionată conform OUG 64/2014 cu o cota procentuală din cifra de afaceri anuală a producătorilor sau a afiliaţiilor acestora.
Mai mult decât atât, implementarea prevederilor de supraimpozitare fără a ţine cont de preţul gazelor din import, va determina în mod cert o scădere a preţului de tranzacţionare a gazelor naturale pe piaţa locală. Aceasta chiar „în condiţiile în care preţurile de import sunt sub cele de pe piaţă internă, gazul rusesc continuă să inunde piaţă românească” cum se arată într-un articol publicat pe 3 decembrie de economica.net, în care sunt preluate comentarii ale preşedintelului ANRE (sursă: economica.net).
Toate aceste măsuri temporare menite a creşte încasările la bugetul statului, aplicate într-o perioada în care preţul combustibililor era în creştere, nu mai corespund realităţilor economice globale şi locale, astfel încât o reformare legislativă în acest domeniu este imperios necesară.
Atât din perspectiva acordurilor de concesiune petrolieră existente, cât şi a legii 238/2004 („Legea Petrolului”), stabilitatea prevederilor termenilor acordului petrolier pe toată durata acestuia (cu excepţia adoptării unor dispoziţii legale favorabile titularului acordului petrolier) este un element esenţial avut în vedere la momentul încheierii unui acord petrolier.
În plus, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată prin Legea nr. 22/2007, prevede în mod expres că titularul unei concesiuni este protejat împotriva oricăror măsuri adoptate ulterior de către concesionar care afectează echilibrul financiar al contractului de concesiune – art.54 (1).
Stabilitatea, predictibilitatea şi uniformitatea sistemului legal şi fiscal reprezintă elemente cheie pentru prezervarea şi stimularea apetitului investiţional.
În prezenţa unui regim fiscal competitiv, investiţiile semnificative în zăcămintele de ţiţei şi gaze naturale, necesare de altfel din punct de vedere tehnic şi comercial pentru a menţine active zăcămintele mature existente şi a continua lucrările de explorare începute, după caz, vor menţine şi atrage sui generis venituri suplimentare la bugetul de stat şi vor conduce la un efect pozitiv de multiplicare în economia României pe piaţa muncii şi a serviciilor conexe industriei. Dimpotrivă, nerespectarea stabilităţii legale şi fiscale a concesiunilor existente va descuraja, ca efect imediat, realizarea de investiţii în sectorul upstream, inclusiv din cauza diminuării imediate a profitabilităţii proiectelor, iar pe termen mediu şi lung va duce la o scădere dramatică a gradului de încredere a investitorilor.
Certitudinea impunerii fiscale şi apărarea securităţii juridice nu trebuie să rămână la nivel de deziderat pentru România. „Legislaţia Uniunii trebuie să fie certă, iar aplicarea sa trebuie să fie previzibilă pentru justiţiabili, acest imperativ al securităţii juridice impunându-se cu o rigoare deosebită atunci când este vorba despre o reglementare care poate să aibă consecinţe financiare, pentru a permite persoanelor interesate să cunoască în mod exact întinderea obligaţiilor pe care aceasta le-o impune (Hotărârea Irlanda/Comisia, 325/85, EU:C:1987:546, punctul 18)”.
Aplicarea legii în spiritul respectării principiilor certitudinii impunerii fiscale şi a principiului statului de drept şi al egalităţii în faţă legii, statuate în mod repetat şi de ÎCCJ, sunt necesar a fi avute în vedere şi în contextul în care, urmare a rapoartelor de inspecţie efectuate în perioada 2011-2015, Curtea de Conturi a solicitat Ministerului de Finanţe şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală efectuarea unor verificări de specialitate în ceea ce priveşte modul de calcul şi de plată a redevenţei petroliere datorate de titularii de acorduri petroliere care au exploatat gaze naturale în perioada 2006-2015. Raportul de audit al performanţei privind concesionarea resurselor minerale ale ţării în perioada 2011-2015, realizat de Curtea de Conturi a României, menţionează neaplicarea dispoziţiilor legale şi stabilirea preţului de referinţă a gazelor naturale extrase în România în alte condiţii decât cele stabilite prin Legea petrolului nr. 238/07.06.2004, nereguli care au condus la diminuarea redevenţei petroliere cuvenită bugetului de stat, pentru perioada 2011-2015, cu suma estimată de 4,67 miliarde de lei (1,39 miliarde de dolari). (sursa: bursa.net)
Până la această dată, ANAF nu a transmis încă rezultatele verificărilor cu privire la modul de calcul al redevenţelor petroliere, însă este evident că orice demers întreprins de către organele de control fiscal prezintă o importanţă deosebită în contextul unei industrii care se confruntă la nivel internaţional cu pierderi şi dificultăţi de a accesa capitalurile necesare investiţiilor. În mod evident, ne aşteptăm la reacţii atât din partea autorităţilor, cât şi a mediului privat, care nu poate rămâne pasiv în faţa unor potenţiale creşteri retroactive a sarcinilor fiscale, de natură a influenţa dramatic performanţa financiară a companiei şi capacitatea de a se finanţa în anii viitori, pentru a-şi îndeplini planurile de afaceri.
Este important de notat faptul că în anii anteriori au existat anumite cazuri în care controalele fiscale vizând aplicarea retroactivă a unor impuneri în sarcina contribuabililor au fost sancţionate atât de CJUE, dar şi de ÎCCJ (Decizia nr 4476/2014): „În conformitate cu jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, preeminenţa dreptului, unul dintre principiile fundamentale ale unei societăţi democratice, este inerentă ansamblului articolelor Convenţiei (Broniowski c. Poloniei, par. 147). Ea presupune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, principii ale căror exigenţe nu se limitează la interzicerea redeschiderii unei proceduri finalizate cu o hotărâre definitivă (afară de cazul în care circumstanţe cu caracter substanţial şi serios o impun), ci implică, printre altele, interzicerea retroactivităţii legii, accesul la legislaţia aplicabilă, dar şi previzibilitatea acestei legislaţii.
În materie fiscală, în care interesele contribuabilului sunt sensibil afectate de deciziile administraţiei, acesta are în mod indubitabil dreptul de a fi informat în avans asupra actelor pe care administraţia le efectuează, într-o manieră care să-i permită să se comporte în cunoştinţă de cauză. Altfel spus, contribuabilul trebuie să cunoască legea de aşa manieră încât să poată acţiona preventiv”.
Mai mult decât atât, în contextul internaţional macroeconomic şi geopolitic şi având în vedere nivelul de risc ridicat în ceea ce priveşte proiectele de upstream în industria producătoare de ţiţei şi gaze naturale în general, trebuie luat în considerare că orice măsuri generatoare de taxare suplimentară au potenţialul să submineze politicile şi dezideratele menţionate în Strategia Energetică a României 2016-2030, respectiv „sistemul legislativ şi de reglementare (mai cu seamă cel fiscal) trebuie să fie predictibil şi stabil şi, totodată, adaptat situaţiei internaţionale”. Asemenea măsuri ar favoriza creşterea riscurilor identificate deja în acelaşi proiect, în zona de riscuri: „reducerea interesului investitorilor, în lipsa unui cadru fiscal şi legislativ predictibil pe termen mediu şi lung (10-30 de ani), risc accentuat în actualul context al preţului scăzut al ţiţeiului”.
Având un impact potenţial devastator asupra industriei locale, este important de urmărit modalitatea în care autorităţile statului, eventual instanţele locale şi internaţionale, vor interpreta elementele de drept ale acestei speţe, precum şi analiza măsurii de legalitate a acestora, sub toate aspectele (justa aşezare a sarcinilor fiscale, stabilitate, predictibilitate, neretroactivitate etc).
