Acasă » Electricitate » Cristian Bosoancă, reconfirmat preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Electrica

Cristian Bosoancă, reconfirmat preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Electrica

17 decembrie 2020
Distribuţie
energynomics

Bogdan Tudorache

Cristian Bosoancă a fost reales preşedinte al Consiliului de Administraţie de la Electrica începând din 1 ianuarie 2021, se arată într-un comunicat remis Bursei de Valori Bucureşti.

“În data de 15 decembrie 2020, Consiliul de Administraţie l-a ales pe domnul Cristian Bosoancă în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la data de 31 decembrie 2021”, susține documentul.

Iulian Cristian Bosoancă a fost ales inițial în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie începând cu data de 18 iulie. El l-a înlocuit pe Valentin Radu, care a renunțat la funcția de Președinte al Consiliului de Administrație al companiei, pe care o deținea din decembrie 2018. Născut în anul 1976, Iulian Cristian Bosoancă deține o vastă experiență profesională în domeniul economic (contabilitate, financiar, fiscalitate), având peste 20 de ani de activitate. Începând din anul 2016, Bosoancă deține funcția de Președinte al C.E.C.C.A.R. – Filiala Mehedinți, precum și de lector în cadrul C.E.C.C.A.R. Totodată, este asociat și administrator în cadrul societății Expert Contabilitate & Servicii S.R.L. și în Cabinetul Individual de Expertiză contabilă și judiciară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *