Acasă » Petrol și Gaze » Cristian Călin (Delgaz Grid): Viitorul va fi verde, dar nu prin soluții radicale

Cristian Călin (Delgaz Grid): Viitorul va fi verde, dar nu prin soluții radicale

17 aprilie 2024
Consumatori
energynomics

Viitorul omenirii va fi cu siguranță unul în care electricitatea va juca un rol crucial, dar va fi necesară utilizarea în paralel și a infrastructurii de distribuție a gazelor natural și a încălzirii centralizate, a declarat Cristian Călin, manager tehnic în sectorul gazelor în Delgaz Grid.

„Viitorul va fi verde, dar nu cu soluții radicale. Noi vedem o soluție optimă hibridă: electricitate, gaze verzi, încălzire centralizată. Nu trebuie să riscăm totul pe o singură soluție care oricum nu este fezabilă pe termen lung. Da, electricitatea este soluția principală a viitorului, însă alături de ea sunt și infrastructura de gaze și soluțiile de înverzire a gazelor. Să nu punem toate ouăle în același coș. Investițiile necesare pentru a face față unei societăți complet electrificate se pot face, dar pe termen lung, nu pe termen mediu”, a spus Călin, cu ocazia conferinței “Proiectul Hidrogen – ce pregătește România”, organizate de Energynomics.

Din punctul său de vedere, încălzirea centralizată este foarte importantă și de aceea este necesar ca fiecare localitate să își dezvolte o strategie de încălzire ținând cont de specificul propriu. România, în special, trebuie să modernizeze CET-urile care se pretează unor astfel de investiții și să adopte soluții mixte pentru încălzire. În plus, este necesar să fie luate în calcul și limitările existente. Una dintre probleme este reprezentată de faptul că rețeaua electrică este deja supusă unei presiuni de ordin tehnic și din punct de vedere al capacității.

„În 2050 nu va fi totul electric; ar fi o provocare foarte mare din perspectiva investițiilor și a timpului disponibil pentru acestea. Pe de altă parte, să ne întoarcem la realitățile din România! Avem o infrastructură de gaze de 70.000 de kilometri, iar aceasta este cea mai ieftină soluție de transport a hidrogenului, biometanului sau metanului sintetic. Se vorbește mult de conceptul all electric, dar nu se vorbește în detaliu despre starea rețelelor, de nevoia de întărire a rețelei și despre instalațiile de utilizare electrice, care astăzi sunt proiectate pentru trei prize și cinci becuri. Ce se va întâmpla când vom avea all electric?”, a continuat Călin.

Delgaz Grid El a derulat deja un proiect prin care a testat utilizarea unui amestec de hidrogen (20%) cu gaze naturale. Testul a arătat că, la această concentrație, toate instalațiile și aparatura electrică în peste 100 de gospodării au funcționat în condiții optime.

Călin a mai spus că în cadrul unor teste viitoare Delgaz Grid va majora ponderea hidrogenului la 30%, valoarea maximală până la care nu este necesară nicio modificare a rețelei sau a aparaturii electrocasnice.

Conferința “Proiectul Hidrogen – ce pregătește România” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: Elektra Renewable Support și Horváth.

Cu această ocazie, a fost lansat volumul „Discuții despre vectorul de energie hidrogen”, publicat de Editura Didactică și Pedagogică în colecția „Academica energie” sub semnătura autorilor Ioan Iordache, Dumitru Chisăliță, Hans Marius Shuster, Cristian Călin și Oana Dumitrean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *