Complexul Energetic Oltenia va prelungi cu două luni contractul cu CFR Marfă pentru transportul cărbunelui, după ce ofertele depuse pentru o nouă licitaţie de CFR Marfă şi Grup Feroviar Român (GFR), holding deţinut de Gruia Stoica, au fost confiscate de Direcția Națională Anticorupție (DNA).
„După începerea licitației, ofertele au fost ridicate. Vom prelungi contractul actual cu CFR Marfă pentru două luni”, a declarat directorul general al Complexul Energetic Oltenia, Laurenţiu Ciurel.
Producătorul de energie avea programată pentru miercuri o licitaţie pentru selecţia unui transportator al cărbunelui destinat producției de electricitate. La licitație au depus oferte CFR Marfă și GFR. Valoarea contractului pentru trei ani este de 473 milioane de lei (peste 100 milioane euro).
Gruia Stoica a fost reţinut miercuri seara şi este urmărit penal pentru cumpărare de influență, după ce i-ar fi promis avocatului Doru Boştină suma de 3 milioane de euro pentru a afla preţul cerut de CFR Marfă la licitaţia pentru transportul cărbunelui.
Directorul de achiziţii al CE Oltenia, Grigore Dădălău, a declarat ieri că DNA a ridicat plicurile cu oferte depuse pentru o licitaţie de 48 de milioane de euro vizând transportul cărbunelui pe calea ferată.
Dădălău a spus că dacă nu se rezolvă situaţia până în 15 februarie, când transportul este asigurat, CE Oltenia va trebui să recurgă la o altă procedură și nu la o licitație, pentru a asigura rapid transportul.
Comisarii DNA au venit la sediul societăţii cu o jumătate de oră înainte de a fi desfăcute plicurile cu ofertele depuse de CFR Marfă şi o asociaţie condusă de Grupul Feroviar Român, reprezentanţii DNA nefiind interesaţi de alte documente din sediul Complexului Energetic Oltenia, transmite corespondentul Mediafax.
Complexul Energetic Oltenia din Târgu Jiu este controlat de stat, prin Departamentul pentru Energie.