Trăim vremuri dificile, care aduc astăzi multiple provocări pe plan politic, economic și social, atât la nivel local, dar mai ales la nivel global. Trecuți printr-o pandemie care a pus la grea încercare sistemele sociale și de sănătate, la o criză energetică care a produs o stagnare economică semnificativă, acum avem de-a face cu o criză de securitate fără precedent la granițele Uniunii Europene. Toate acestea reclamă dovezi incontestabile de leadership local, regional și global, care să dea încredere în căile alese pe mai departe în creșterea rezistenței și rezilienței la șocurile în desfășurare.

Înainte de izbucnirea conflictului din Ucraina, Uniunea Europeană și statele membre și-au stabilit prin Pactul Verde european (Green Deal) – inclus în Legea europeană a climei, adoptată în 2021 – o serie de obiective ambițioase privind reducerea emisiilor de carbon și sprijinirea tranziției verzi. Acest lucru a fost extrem de intens comunicat de-a lungul ultimului an, pentru a aduce, în aceeași barcă, toate statele membre. Dar această abordare europeană, care părea că nu mai poate fi deviată de la atingerea unor ținte ambițioase (despre care am auzit și suficiente contestări), se confruntă cu o reală lebădă neagră, ce pune în pericol securitatea întregului continent, în sens clasic și în sensul mai extins ce include securitatea energetică.

UE s-a angajat să atingă neutralitatea climatică până în 2050 și o reducere netă a emisiilor până în 2030 cu cel puțin 55%, comparativ cu 1990, ceea ce înseamnă, printre altele, renunțarea la cărbune ori construirea de noi capacități verzi de producție a energiei. În acest sens, Comisia Europeană ajută statele membre UE să conceapă și să pună în aplicare reforme care să sprijine tranziția verde și să contribuie la realizarea obiectivelor pactului. Mai mult, aceste obiectivele păreau de neschimbat până de curând, chiar dacă presupun dificultăți pentru unele state membre din est, mai mult decât pentru vestul european, din cauza dependenței mai mari față de combustibilii fosili (gaz, cărbune – a se vedea cazul Poloniei). În cazul acestor state, printre care și România, intervin nevoi mai specifice pentru a respecta tranziția verde propusă de UE, pentru că ele se bazează în mare parte pe o infrastructură energetică construită și moștenită din vremea comunismului, ce necesită acum investiții majore pentru modernizare.

Ca răspuns la dificultățile semnalate de statele membre în ceea ce privește tranziția verde, Comisia a aprobat la începutul acestui an actul delegat complementar în domeniul climei în vederea accelerării decarbonizării, care a fost bine primit de statele membre, inclusiv în România. Comisia a decis astfel ca gazul natural și energia nucleară să joace un rol de tranziție în anii următori, de la cărbune la energie verde, pentru a putea ajuta statele membre să pună în aplicare reforme care să sprijine tranziția verde într-un mod cât mai optim pentru nevoile lor specifice. În contextul creșterii prețurilor la energie și al presiunii publice, decidenții europeni și-au dat bine seama că nu pot ignora dimensiunea politică și electorală a subiectului.

VIITORUL TRANZIȚIEI DEVINE DIN CE ÎN CE MAI INCERT

La nivel UE, va fi mai dificil să ne bazăm pe o sursă stabilă de gaz. Germania a suspendat autorizarea gazoductului Nord Stream 2, iar compania care deține proiectul, controlată de Gazprom, a intrat în insolvență după sancțiunile impuse Rusiei. Deși gazul rusesc, pe care ne bazăm în proporție de 40% la nivel european, continuă să fie livrat conform contractelor stabilite cu companiile de energie din statele membre, nesiguranța livrării în viitor pune în pericol întreg proiectul european. În aceste zile, se discută intens la nivel european despre limitarea dependenței energetice față de Moscova, o potențială țintă fiind o reducere de două treimi în cursul acestui an. Iar brusc renunțarea la cărbune pare a fi amânată o vreme, din cauza lipsei gazului necesar pe termen scurt și a nevoii de timp pentru a dezvolta noi capacități de producție verde, inclusiv cea nucleară. Recent, Frans Timmermans a anunțat că UE se adaptează la criza energetică amplificată de invadarea Ucrainei de către Rusia și permite revenirea la producerea energiei electrice pe bază de cărbune. Dar cum pot statele membre să își adapteze și ele imediat politicile, mai ales cele care deja au pornit ambițios pe direcția de schimbare și modernizare a întregului sector?

Sectorul energetic, atât în România, cât și la nivel european, se află în plin proces de tranziție către energia verde, ajungând în prezent la această răscruce: pe de-o parte ne confruntăm cu provocarea de a “decarboniza” sistemele noastre energetice, iar pe de altă parte trebuie să asigurăm securitatea aprovizionării cu energie la un nivel de cost accesibil pentru consumatorul final. Alături de creșterea prețului gazului natural, renunțarea accelerată la cărbune a fost de asemenea una dintre cauzele pentru care europenii au plătit un preț mai mare la energie în ultimul an, ceea ce a adus și provocări politice importante. Unele state membre, precum Polonia și România, se pregăteau deja pentru gestionarea, inclusiv comunicațională, a efectelor socio-economice care ar fi putut fi resimțite de comunitățile construite în jurul unor astfel de facilități de producție – precum cele din Valea Jiului, locul de unde este extras cărbunele pentru Complexul Energetic Oltenia.

Chiar și în aceste condiții temporare, trebuie să ne punem serios problema unei tranziții verzi sustenabile și echitabile și a independenței energetice pe termen mediu și lung. Construcția mai multor terminale care să primească gazul natural lichefiat în Europa – recent anunțate de unele state vestice – și mai multe investiții în energia verde sunt necesare la nivelul întregului continent, însă trebuie comunicat cu atenție cum vor fi aceste noi proiecte dezvoltate și susținute, pentru că pot aduce, pe termen mediu, inclusiv costuri financiare mai mari decât cele ale gazului natural adus din Rusia, care presupune, la rândul său, un important cost politic. Mizele politice și de securitate ale acestor mișcări trebuie mai bine explicate, pentru că acum securitatea, în sens clasic, este chiar mai importantă decât economia.

Este necesar așadar ca liderii care susțin această direcție de tranziție accelerată să se sprijine pe narative puternice, care să răspundă mai multor îngrijorări. Cu titlu de exemplu, un conflict la granițele noastre este un motiv care să ne facă sa ne uităm mai atent la independența energetică, dar având în vedere costurile economice pe care trebuie să le suportăm în urma războiului, vom putea suporta și costurile suplimentare pentru a atinge rapid o independență energetică, în timp ce piețele ating noi recorduri în fiecare zi?

POVESTEA ROMÂNEASCĂ: AVEM ȘANSA SĂ RECUPERĂM DIN DECALAJE

România are șansa de a fi printre țările cele mai puțin dependente de gazul rusesc, prin urmare o schimbare majoră a direcției tranziției verzi nu este necesară, pentru că ar reuși mai ușor să își asigure independența energetică. În timp ce există numeroase semnale că unele state din vest ar putea încetini viteza decarbonizării – cel puțin pe termen scurt, pentru a-și asigura necesarul de gaz din alte surse sau pentru a reporni unităților pe cărbune cu care să-și acoperire necesarului de energie -, România trebuie să continue planurile de investiție în proiecte verzi, alături de sectorul privat.

Am văzut cum COVID-19 ne-a făcut în 2020 să fim mai atenți la nevoile și sănătatea noastră și a celor din jur, precum și la regulile din societate pe care trebuie să le respectăm, înspre beneficiul tuturor. A urmat creșterea alarmantă a prețurilor la materii prime, în 2021 – fie că vorbim de petrol, combustibili, gaze naturale sau energie electrică – care ne-a făcut să fim mai atenți la comportamentul pe care îl avem față de consumul de energie. Conflictul armat pornit de Rusia în Ucraina poate adânci, în timp destul de scurt, problemele economice pe care Europa le are ca entitate, dar și îngrijorările de ordin individual. Peste toate acestea, este nevoie ca tranziția energetică să fie însoțită de mesaje puternice: promisiunea siguranței într-un termen previzibil, oportunitatea de a ne recâștiga încrederea în noi înșine și în capacitățile noastre, posibilitatea de a ne asuma un rol de lider regional în materie, nevoia de solidaritate în contextul războiului din Ucraina.

În mod realist, rolul pe care România și-l va asuma în abordarea tranziției energetice și în depășirea actualei crize va determina dacă vom reuși să beneficiem de această schimbare sau dacă mai degrabă vom suporta costurile acestora. Este șansa României să iasă în evidență prin menținerea unui curs stabil al proiectelor de tranziție verde. Avem oportunitatea de a dezvolta noi industrii, în special în domeniul resurselor regenerabile și al gazelor din Marea Neagră, de a crea noi locuri de muncă și de a genera valoare adăugată în economie, iar în același timp să fim un model la nivel UE și să ajutăm și țările vecine pentru a trece mai ușor peste actualele crize (mă gândesc în primul rând la Republica Moldova). Următorul deceniu va fi pentru România, cu adevărat, unul al schimbării, cu oportunități de câștigat pentru care liderii politici și sectorul privat trebuie să lucreze împreună urmărind interesul public. Trebuie să stabilim o destinație, un obiectiv național și, de ce nu, un nou profil regional și european.

_____________________________________________

Articolul a apărut inițial în numărul din martie 2022 al Energynomics Magazine.

Dacă vrei să primești prin curier revista Energynomics, în format tipărit sau electronic, scrie-ne la adresa office [at] energynomics.ro, pentru a te include în lista de distribuție. Toate numerele anterioare sunt accesibile AICI, în format electronic.