Grupul rus Gazprom și-a alcătuit bugetul pentru 2016 pe baza unui preț estimativ la gaze naturale în Europa – principala sa piață de export – de 200 de dolari pentru mia de metri cubi, a anunţat Bloomberg, citând două surse din interiorul companiei. Preţul invocat ar fi cu mult mai mic decât prețul mediu de 238 de dolari estimat pentru acest an și faţă de cel de 349 de dolari din 2014. Am discutat cu Dumitru Chisăliţă, expert independent în piaţa de gaze naturale, despre implicaţiile unei asemenea decizii pentru piaţa regională de gaze şi despre oportunităţile care s-ar deschide pe piaţa românească.
Stimate domnule Dumitru Chisăliţă, suntem încă în zona de speculaţii, pe baza unor informaţii neconfirmate. Cât de plauzibilă este mişcarea Rusiei, de reducere a preţului la gazele exportate în Europa? Care ar fi argumentele pentru care liderii de la Kremlin ar lua o asemenea decizie?
În opinia mea nu este o decizie care să aibă un argument decisiv extracomercial. Apreciez că trendul preţului gazelor naturale, coroborat cu preţul produselor petroliere, care sunt legate prin formulele existente în contractele de vânzare a gazelor naturale, arată o reducere a preţului gazelor naturale, care poate atinge în anul 2016 valori de 200 dolari / 1.000 metri cubi. În fapt, încă de începutul anului 2015, în cartea mea “Piaţa gazelor naturale”, evocam posibilitatea ca în anul 2016 preţul gazelor să ajungă la 200 dolari / 1.000 metri cubi.
Exporturile Gazprom în Europa asigură aproximativ 40% din veniturile anuale ale companiei, care se cifrează la peste 100 de miliarde de dolari. Este o asemenea decizie sustenabilă? Cât timp ar putea supravieţui Gazprom unor venituri în scădere puternică?
Un preţ de vânzare a gazelor naturale de 200 dolari / 1.000 metri cubi nu pune în pericol Gazprom. Compania se va confrunta cu o reducere importantă a veniturilor, dar acest nivel al preţului este departe de a constitui o problemă de supravieţuire pentru Gazprom. În acelaşi timp, scăderea preţului gazelor din import la acest nivel vine cu mai multe lecţii importante pe care ţări precum România trebuie să şi le însuşească.
Mai întâi de toate, piaţa liberă este o piaţă extrem de volatilă, în care preţul gazelor din import s-a redus la o treime în 3 ani. Participanţii în piaţă trebuie să fie capabili să managerieze astfel de schimbări de sens.
Apoi, trebuie să admitem pericolul reprezentat de conceptul de independenţă energetică, care poate determina situaţii în care costul energiei produse în România să fie mai mare decât al celei importate. Astfel, securitatea este pusă în pericol prin lipsa de competitivitate a produselor realizate în România. Nu trebuie să uităm că, în condițiile descoperirii de noi resurse în Marea Neagră, canalele de transport (reţele de transport, distribuţie etc) au nevoie de modificări importante şi investiţii pe măsură. Ca urmare, preţul gazelor la consumatorul final poate să depăşească preţul gazelor importate. Astfel, eliminarea importurilor poate crea independenţă energetică, dar nu şi securitate energetică.
În fine, în condiţiile reducerii cererii de gaze, companii de talia Gazprom au tot interesul să păstreze cotele de piaţă şi să impună noi direcţii. Jocurile energetice în curs vor produce efecte în următorii 5-10 ani şi vor fi determinante pentru următorii 20-30 de ani sub forma accesului la surse, accesului la rutele de transport şi a poziţionării pe pieţele de energie.
România a devenit încă din 2015 independentă faţă de importurile de gaze ruseşti. Totuşi, gazele de import ar redeveni interesante, dacă ar veni la un preţ mai mic decât cel de pe plan intern. Care ar fi impactul reducerii preţurilor de către Gazprom asupra producătorilor de gaze naturale din România?
Aşa-zisa independenţă energetică a României este un fenomen conjunctural, nesustenabil pe termen lung, determinat de reducerea consumului, nu de strategii şi politici energetice. În fapt, regulile pieţei libere vor determina întotdeauna alegerea sursei de gaze cu preţul cel mai mic, indiferent de provenienţa ei.
România are o capacitate de import care poate acoperi în întregime consumul de gaze actual. O evoluţie a preţului gazelor din import la nivelul de 200 dolari / 1.000 metri cubi va creşte concurenţa la nivelul surselor, cu posibilitatea stabilirii preţului final pe piaţa din România în jurul acestei valori sau poate chiar mai jos. Piaţa angro, la nivelul surselor, se va confrunta cu un puternic fenomen competiţional, care va aduce preţuri mai mici la achiziţia de gaze.
Ca urmare, se va reduce venitul companiilor producătoare, cu două consecinţe principale imediate: reducerea investiţiilor şi reducerea încasărilor din taxe, redevenţe, dividende, impozite pe profit etc. la bugetul de stat. În acest context, planurile privind noi taxe aplicate sectorului de gaze vin târziu şi total în neconcordanţă cu realităţile pieţii. În ultimii 5 ani, când marjele în acest sector erau importante, nu a existat nici o modificare importantă a acestor taxe, iar acum se propune un document neadaptat realităţilor. Încă o dată facem politici pentru trecut, şi nu pentru viitor.
Putem anticipa un impact semnificativ asupra marilor proiecte de investiţii ale României (explorare la Marea Neagră, proiectul BRUA al Transgaz, dezvoltarea capacităţilor de înmagazinare etc)?
Modificarea preţului gazelor naturale dintr-o piaţă are impact asupra tuturor proiectelor prezente şi viitoare. Într-un articol publicat în 2013 invocam necesitatea regândirii sistemului de transport, astfel încât tranzitarea gazelor de la Vest la Est şi de la Sud la Nord, dar şi viceversa, să asigure energia necesară ca suport de transport şi de echilibrare între diverse zone, coroborat cu dezvoltarea sistemelor locale care să permită preluarea gazelor naturale de la zăcămintele locale şi transportul lor pe distanţe relativ mici. Această abordare trebuie să fie posibilă din punct de vedere tehnic şi atractivă din punct de vedere al tarifelor practicate. Regândirea sistemului de transport sub aspect juridic (reguli distincte pentru fiecare categorie de sistem) – tehnic (regimuri tehnologice, abordări investiţionale, operaţionale şi de mentenabilitate diferite pe categorii de sisteme) – economic (metodologii de tarifare, redevenţe, taxe, tarife distincte pe categorii de sisteme) ar permite preluarea gazelor din zăcămintele locale şi transportul lor în funcţie de presiunile disponibile, dar şi tranzitul bidirecţional printr-un sistem naţional compatibil cu sistemele de transport ale ţărilor vecine, preluarea eventualelor gaze descoperite în noi zăcăminte de gaze convenţionale şi neconvenţionale, interconectarea cu sistemele actuale şi viitoare de transport de gaze, ar asigura funcţionarea sectorului gazier în concordanţă cu principiile de business promovate de Directivele şi Regulamentele Europene, dezvoltarea economică şi securitatea energetică a României, inclusiv prin reducerea dependenţei energetice.
Aceasta este abordarea care ne poate pune la adăpost faţă de multiplele repoziţionări care vor apărea în permanenţă în piaţa viitoare a gazelor naturale, determinate de volatilitatea preţului, a cererii şi ofertei.
Gazul mai ieftin de import se va traduce şi într-o reducere a preţurilor în România? Cine ar câştiga şi cine ar pierde? De ce?
Gazul din import mai ieftin va determina o concurenţă a surselor de gaze şi o aliniere a preţului gazelor la nivelul cel mai mic. Cred că o scădere a preţului gazelor din import la un nivel de 200 dolari / 1.000 metri cubi va conduce la scăderea preţului pe piaţa angro, piaţa de aprovizionare a furnizorilor, traderilor şi marilor consumatori.
În schimb, apreciez că nu va exista o influenţă semnificativă asupra preţului gazelor la consumatorii finali. Lipsa concurenţei pe piaţa en detail va împiedica apariţia unor preţuri mai mici la nivelul consumatorilor finali.
Această situaţie va favoriza furnizorii de gaze, care îşi vor majora profiturile. Perdanţii acestui scenariu vor fi consumatorii, bugetul de stat şi producătorii.
În ce fel ar putea consumatorii finali din România să beneficieze de reducerea preţurilor la gaze naturale?
Insularizarea pieţei de gaze din România, scăderea cererii de gaze, supraoferta de gaze, concurenţa de pe piaţa angro şi alţi factori s-au reflectat în scăderea preţului la achiziţia de către furnizori şi traderi. În ultimele nouă luni din 2015, preţul gazelor la achiziţie s-a redus cu circa 10%. Scăderea nu s-a regăsit şi în preţul gazelor la consumatorul final, unde apreciez că în aceeaşi perioadă preţul a crescut în medie cu circa 0,5%.
Într-un articol din 2013 observam că liberalizarea pieţei de gaze presupune eliminarea poziţiei monopoliste a firmelor care acţionează în acest domeniu, eliminându-se posibilitatea de a influenţa preţul gazelor pe piaţă prin intermediul unor reguli impuse în piaţă, dar necesită şi informarea adecvată la nivelul consumatorului.
Atât timp cât consumatorii nu vor dobândi cunoştinţe minime specifice, care să permită o evaluare corespunzătoare a gazului achiziţionat, ei vor rămâne “captivi” şi în piaţa liberalizată. În fapt, există riscul foarte mare ca piaţa liberalizată să se transforme într-o piaţă a furnizorilor deştepţi, care să beneficieze indirect de pe urma liberalizării, adică să profite de lipsa informaţiilor la nivelul consumatorilor, beneficiind integral de efectele financiare pe care o astfel de piaţă le-ar produce.
Piaţa liberalizată a gazelor naturale, fără consumatori informaţi, încurajaţi să intervină, susţinuţi să negocieze, capabili să analizeze diverse oferte, determinaţi să acţioneze responsabil, prudent şi fără a se lăsa constrânşi, nu va fi decât o altă dezamăgire pentru poporul român.
––––––––––––-
Articolul integral poate fi citit în numărul din decembrie 2015 al energynomics.ro Magazine.
Dacă vrei să primești gratuit numărul următor (martie 2016), în format tipărit, scrie-ne la adresa [email protected], pentru a te include în lista de distribuție.
