Obiectivul României trebuie să fie independența energetică, iar acest obiectiv poate fi atins pentru că țara dispune de importante resurse eoliene și fotovoltaice, a declarat Dan Bota, Head of Multinational Corporate Clients la Intesa Sanpaolo Bank.
„E limpede că scopul nostru principal la nivel de țară trebuie să fie independența energetică, iar România chiar are un mix complet de surse de energie și are un mare potențial de dezvoltare pe eolian și fotovoltaic”, a spus el, cu ocazia conferinței “Digitalizare și eficiență energetică – Cluj-Napoca” organizate de Energynomics și Camera de Comerț Italiană pentru România – CCIpR.
De asemenea, România ar trebui să își concentreze eforturile în sprijinirea a trei sectoare economice cruciale, respectiv agricultura, infrastructură – coroborată cu sistemul de construcții și energia. Pentru acest lucru, este însă nevoie de stabilitate legislativă.
„Am avut de curând o discuție cu o mare companie energetică din România care mi-a spus că au fost 17 reglementări în sistemul energetic. Într-o astfel de situație nu putem vorbi de stabilitate legislativă. Nu poți să ieși cu o măsură pe care să o schimbi apoi după 20 sau 30 de zile”, a mai spus Bota.
Conferința “Digitalizare și eficiență energetică – Cluj-Napoca” a fost organizată de Energynomics, împreună cu Camera de Comerț Italiană pentru România – CCIpR, și cu sprijinul partenerilor noștri: ADC, ABB, BCR, CRC Energy, Datacor, Eaton Electric, Elektra Renewable Support, EnergoBit, Exim Banca Românească, Fortza Solar, MET Energy Romania, Polytrade Global, Nofar, WALDEVAR Energy.