Preocupările Ministerului Energiei țin de rezolvarea problemelor stringente dintre care unul dintre cele mai importante este creșterea capacității de generare și implicit creșterea volumului de energie pus la dispoziție către consumatorii finali, a precizat Dan Drăgan, consilier al ministrului Energiei, în cadrul evenimentului „Linii de finanțare prin PNRR – ce proiecte au șanse mai mari”, organizat de Energynomics.
Oficialul s-a referit la măsurile pe termen scurt, ordonanțe de urgență de plafonare a prețurilor la energie, care „au venit în ajutorul consumatorilor industriali și consumatorilor casnici. Apoi, avem schemele de exceptare pentru plata certificatelor verzi, ajutorul pentru industriile energo-intensive, precum și instrumentele de finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și prin Fondul de Modernizare.”
Referindu-se la PNRR, Dan Drăgan a reamintit că ministerul tocmai a lansat apelul de proiecte pentru realizarea de noi capacități de generare din surse regenerabile, fotovoltaic și eolian. “Sunt 457 de milioane de euro, așteptăm proiecte două luni de zile, urmând ca după analiza proiectelor să purcedem la semnarea contractelor de finanțare. Vreau să precizez că este prima dată când un apel de proiecte este atât de flexibil, în sensul în care ne adresăm tuturor participanților din piață, producătorilor cu experiență în domeniul generării, dar totodată și consumatorilor industriali.”
Ministerul se așteaptă ca evaluarea proiectelor și analiza contestațiilor să se încheie în perioada august-septembrie 2022.
Dan Drăgan a precizat că în cursul acestui trimestru, deci până la finalul lunii iunie, să fie lansate noi apeluri de proiecte prin PNRR, pentru producția de hidrogen prin electrolizoare și pentru cogenerarea de înaltă eficiență pentru termia urbană.
În intervenția domniei-sale, Dan Drăgan a prezentat stadiul și perspectivele tuturor liniilor de finanțare pe care le pregătește Ministerul Energiei și a răspuns la întrebările lansate de către participanții la conferință.
Conferința „Linii de finanțare prin PNRR – ce proiecte au șanse mai mari” a fost organizată de Energynomics, cu sprijinul partenerilor noștri: BCR, Electroservice RB, Kawasaki Gas Turbine Europe, Metachim, REI Group.