Compania de stat Conpet, operator al conductelor de transport de petrol, ar putea scumpi tariful cu 1,41% pentru serviciile care privesc țițeiul extras din zăcăminte interne. Cu alte cuvinte, producătorii de petrol care încheie contracte pentru servicii de transport prin conducte vor plăti cumulat cu 3,6 milioane de lei mai mult în acest an decât în 2015, în ciuda unei producții mai mici, prețului în continuă scădere, și impozitării agresive.
„Cred că ar trebui să fim mai atenţi la faptul că avem această scădere a producţiei şi o creştere a tarifelor (de transport – n.r.). Orice creştere a costurilor sau fiscalității poate afecta un lanţ economic întreg”, a declarat, pentru Digi 24, Daniel Apostol, secretar general al asociației petroliere ROPEPCA.
De la an la an, cantitatea de petrol transportată de Conpet scade, o tendință accentuată de climatul general al sectorului de hidrocarburi global, care afectează și România. Dacă anul trecut, doar 4 milioane de tone de țiței au fost transportate în acest mod, în acest an cantitatea nu va depăși 3,7 milioane de tone.
Orice creștere de tarife și taxe implică, natural, o translatare în prețul final la pompă. Din prețul unui litru de benzină, statul încasează 58% prin taxe și accize. Scăderea producției cu aproape 10% față de anul anterior și creșterea tarifelor sunt două evoluții îngrijorătoare pentru operatorii din acestor sector economic.