Acasă » Regenerabile » Dărăban: Investițiile în creşterea capacităților de stocare sunt critice

Dărăban: Investițiile în creşterea capacităților de stocare sunt critice

30 august 2023
Regenerabile
energynomics

Investițiile în creşterea capacităților de stocare sunt critice pentru că, altfel, oricâte investiții se fac, sistemul tot va avea probleme, însă trebuie să fim pregătiți şi pentru investiții serioase în potențiale atacuri cibernetice, a declarat marți Daniela Dărăban, director executiv al Federației ACUE, la un eveniment de specialitate.

„În linie cu ceea ce România îşi asumă prin obiectivele net zero 2050, investițiile în surse regenerabile trebuie să crească simțitor. Investițiile în modernizarea rețelelor trebuie să crească. (…) Investițiile în creşterea capacităților de stocare sunt critice pentru că, altfel, oricâte investiții faci, sistemul tot va avea probleme”, a menționat Daniela Dărăban, conform Agerpres.

Totodată, ea a menționat că „trebuie să fim pregătiți şi pentru investiții serioase în potențiale atacuri cibernetice”.

Directorul executiv al Federației ACUE a precizat că este nevoie de instrumente foarte flexibile de intervenție în ceea ce priveşte protecția clientului casnic şi a clientului industrial, în momente de criză, care poate fi „o criză a prețului”.

„Independența energetică este cu certitudine capacitatea unei țări de a-şi asigura necesarul, cererea din surse proprii. Dar, independența energetică este completată de conceptul de securitate energetică, un concept de securitate energetică ce include, pe lângă capacitatea de a-ți asigura cererea din producție proprie, accesul la o infrastructură modernă şi sigură, care să fie pregătite să facă față unor potențiale atacuri fizice sau cibernetice. Asta este securitatea energetică, după care ne ducem mai departe, spre un concept destul de popular acum – şi cred că necesar din virtutea crizei pe care am traversat-o – posibilitatea ca atât economia, cât şi clienții să îşi permită prețul energiei. Iar aici o să vă dau doar câteva cifre pe care le-am văzut recent, publicate de International Energy Agency”, a punctat Daniela Dărăban.

Ea a menționat că 900 de miliarde de dolari au fost alocate de guvernele lumii în perioada crizei, suplimentar față măsurile de sprijin care existau deja.

„Se pare că doar pentru 2023 sunt 300 de miliarde de dolari alocați. Dacă ne uităm la ceea ce se pune la dispoziție – investiții pentru energie regenerabilă, energie curată, la nivel mondial, vedem 1,34 de trilioane de dolari, deci cumva investițiile cu siguranță sunt cheia. Şi asta va trebui să vedem şi la nivelul României”, a mai spus Dărăban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *