România este un pic întârziată şi venim ultimii la masă, pentru că nu putem să le oferim celor care ne pot ajuta cu servicii şi tehnologii o perspectivă foarte clară de planificare a investițiilor necesare, a declarat Daniela Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).
„Suntem 100% dependenți de cadrul de reglementare, iar aici o spun (…) cu toată responsabilitatea. Modul de luare a deciziilor trebuie să se schimbe. Dacă ar fi să fim oneşti, cadrul de reglementare nu trebuie să devină unul sofisticat, ci flexibil, adaptat nevoilor instrumentelor moderne. Noi ar trebui să ne orientăm către potențialii prestatori de servicii şi furnizori de echipamente, ca să putem să planificăm pentru următorii ani, în funcție de investițiile pe care le avem în vedere, serviciile şi bunurile de care avem nevoie. Pentru că o altă provocare la fel de serioasă este accesul în timp la aceste bunuri şi furnizori de servicii. Nu trebuie să uităm că suntem într-o competiție bună, pentru că toate statele europene fac acest tip de investiții în momentul de față în rețele. Există o cerere foarte mare şi pentru tehnologii, şi pentru servicii. Din acest punct de vedere, aş spune că România iar este un pic întârziată. Venim ultimii la masă, pentru că noi nu putem, în momentul de față, să le oferim celor care ne pot ajuta cu servicii şi tehnologii o perspectivă foarte clară de planificare a investițiilor necesare”, a spus Daniela Dărăban.
Reprezentanta ACUE a punctat, totodată, faptul că, la ora actuală, rețelele de distribuție a energiei au intrat într-o nouă etapă.
„Legat de investiții, cred că aş pleca de la premisa pe care cred că o acceptăm cu toții – schimbările pe care le vedem în sectorul energetic, de la modul în care producem energia, noile tehnologii care se dezvoltă şi intră pe piață foarte repede până la modul în care consumăm energia. Este o schimbare totală de paradigmă. Rețelele intră într-o nouă etapă. Eu am încercat odată să dau un exemplu aşa mai plastic pentru rețelele de distribuție… Este precum schimbarea de la telefonul fix de acasă, unde primeai apeluri, până la smartphone-ul pe care îl avem astăzi. Deci, efectiv aşa ar trebui să se dezvolte rețelele de distribuție, în sensul în care astfel de tehnologii să le putem implementa în partea de distribuție energie, care istoric a fost un segment al sectorului energetic cu un rol destul de bine definit. (…) Vom avea nevoie de flux bidirecțional, trebuie să facem prognoze pe consum, trebuie devenim un fel de dispeceri pentru noul mod de a produce şi a consuma energie fără investiții. Toate aceste schimbări sunt benefice atât pentru partea de producție, pentru că înseamnă noi surse, investiții, dezvoltare economică, plus, bineînțeles, un model de producție mai sustenabil până pe partea de consum”, a menționat Dărăban.