Acasă » Electricitate » Dărăban: Vrem să vedem o decizie, pentru a ne asigura că sursele din Fondul de Tranziție sunt ceea ce şi-a asumat statul

Dărăban: Vrem să vedem o decizie, pentru a ne asigura că sursele din Fondul de Tranziție sunt ceea ce şi-a asumat statul

31 martie 2023
Electricitate
energynomics

Banii din Fondul de Tranziție vin din suprataxa care se pune pe anumite categorii de producători de energie şi sursele prognozate la acest fond vor scădea, iar, în acest context, vrem să vedem cât mai repede o decizie prin care să ne asigurăm că sursele disponibile în acest cont sunt ceea ce şi-a asumat statul că va aloca pentru compensarea reducerii de preț la consumatori, a declarat, joi, Dana Dărăban, director executiv al Federației Asociațiilor Companiilor de Utilități din Energie (ACUE).

„Există prin legislația în vigoare prevederi prin care furnizorii alocă aceste reduceri de preț, ulterior urmând să recupereze fondurile necesare. Dacă la început am văzut o serie de întârzieri generate de motive birocratice, absolut de înțeles până la un punct, pentru că era ceva nou şi pentru funcționarul public din România, în momentul de față, din păcate, începem să înregistrăm nişte întârzieri. Cred că trebuie să ne uităm un pic, în noul context, la construcția fondului de tranziție care finanțează aceste măsuri. Trebuie să ne uităm la filosofia sursei de finanțare. Banii în acest fond vin din suprataxa care se pune pe anumite categorii de producători, pe anumite tranzacții, pentru un anumit preț. Prețul a scăzut, deci cred că este foarte realist să ne aşteptăm, având în vedere că fondul se alimentează din tranzacțiile de astăzi viitoare, că sursele prognozate a se acumula în acest fond vor scădea. Din nefericire, cheltuiala pe care statul român încă trebuie să o înregistreze este cumva în urmă, adică noi decontăm o cheltuială veche, la prețurile mai mari”, a explicat Dana Dărăban, potrivit Agerpres.

Ea a subliniat că, în contextul creşterilor abrupte de preț la energie, consumatorul casnic din România a fost protejat într-o măsură foarte mare.

„Dacă ne uităm pe structura de consum şi din cifrele adunate şi la nivelul membrilor ACUE, vă pot spune că peste jumătate, deci un 54%, 4,9 milioane de clienți care se află în marja de până la 100 de kilowați, pe această marjă, consumul mediu fiind undeva de 50 de kilowați, au avut o factură undeva la 34 lei.(…) Vorbim de energie electrică. La gaze naturale, o treime, 34%, respectiv 3,4 milioane de clienți, s-au încadrat în tranşa de consum de până la 300 de kilowați, iar pe această tranşă consumul mediu este undeva la 150 de kilowați şi au plătit undeva o factură de 120 lei. Acum, eu ştiu, dacă pleci de la, să spun aşa, un punct de referință gratis, 120 de lei, 34 lei pot să pară mult, dar eu cred că trebuie să învățăm că energia nu e gratis, este un commodity, care are un cost pe care îl plăteşti. Dar eu insist, cu toată responsabilitatea, că aceste măsuri au protejat într-o foarte foarte mare măsură clientul din România”, a spus directorul ACUE.

Pe de altă parte, directorul executiv al ACUE a menționat că, dacă ne uităm şi la toate fondurile disponibile (PNRR, RepowerUE), România, pe partea de finanțare, nu a mai avut o şansă atât de bună în vederea accesării unor fonduri pentru foarte multe proiecte din sectorul energetic şi pentru a putea atrage aceşti bani statul trebuie să lucreze împreună cu sectorul privat.

„Cred că aici trebuie iar să ne uităm cu realism şi să acceptăm că nu în toate zonele statul român s-a dovedit un manager foarte bun. Şi atunci, având în vedere că termenul este foarte scurt, Repower are termene foarte scurte de absorbție de bani, PNRR la fel, cred într-o discuție constantă, corectă, cu partenerii din zona privată, cu oricine pe care statul român îl identifică ca potențial sprijin în a face aceste proiecte, în management-ul acestor proiecte, pentru a ne asigura că le implementăm în timp. Eu cred că aici trebuie să vină o mobilizare foarte mare. Nu vom putea atrage aceşti bani dacă vom continua să lucrăm în imaginea trecută: funcționarii în birourile domniilor lor se gândesc cum se poate face mai bine un proiect fără o consultare reală şi fără parteneriat real de afaceri cu consultanții din zona privată. Deci chiar avem o şansă unică, dar avem şi o slăbiciune şi cred că primul pas, trebuie să recunoaştem, e că trebuie să lucrăm împreună, pentru că altfel nu vom putea să atragem aceşti bani”, a adăugat Dana Dărăban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *