Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Daradics, MOL: Este foarte greu să estimăm efectele Grexit

Daradics, MOL: Este foarte greu să estimăm efectele Grexit

9 iulie 2015
Consumatori
Bogdan Tudorache

Creşterea volumelor de vânzări pe primul trimestru al anului pare să indice un reviriment al economiei, însă nu se ştie dacă acest ritm va fi păstrat până la finalul anului, ne-a declarat Kinga Daradics, country chairman & CEO Mol România. MOL a înregistrat creşteri de 7% ale vânzărilor de combustibili în primul sfert al anului, faţă de trimestrul similar din 2014, cu motorina avansând cu 5%, iar benzina cu 8%.

Daradics explică, însă, că piaţa începutului de an 2015 este atipică, întrucât în aprilie 2014 a fost introdusă supraaaciza de 7 eurocenţi pe litrul de combustibil. Cu toate acestea, există motive de optimism.

„Consumul privat a început să-şi revină, sunt statistici aferente lunilor ianuarie-aprilie care indică o tendinţă pozitivă pentru România”, spune Daradics, explicând că şi vânzările autoturismelor noi s-au majorat. Cu toate acestea, „este greu să faci previziuni pe o piaţă în care segmentul de retail tot scade din 2008 încoace”, spune CEO-ul MOL, mai ales că optimismul anului 2014 a văzut un final „plat”, fără creştere faţă de anul anterior.

Cu toate acestea, atât lucrările de infrastructură din România care au început să se deruleze, cât şi evoluţia petrolului pe piaţa internaţională par să indice o evoluţie pozitivă a economiei României în 2015. „Sper că Banca Mondială are dreptate să-şi revizuiască previziunile pentru creşterea economică din România…la 3%…depinde şi ce se va întâmpla în Europa”.

Cât priveşte efectele unei ieşiri a Greciei din zona euro, acestea sunt, momentan, imposibil de estimat.

„E foarte greu să faci orice previziune. Însă, dacă mă ghidez pe ce s-a scris şi în presă, după cum spunea, de exemplu, guvernatorul Mugur Isărescu, România are o poziţie stabilă şi puternică în regiune şi nu depinde de Grecia…însă asta o să fie o situaţie nemaiântâlnită la nivelul Uniunii Europene”, a mai spus Daradics, răspunzând întrebărilor energynomics.ro în cadrul unei conferinţe de presă.

Investiţii de aproximativ 15 milioane de euro în 2015

Dacă anul trecut MOL a investit circa 11 milioane de euro în deschiderea a 12 noi benzinării, în acest an investiţiile ar putea ajunge la 15 milioane de euro, în afara tranzacţiei cu ENI prin care MOL a cumpărat cele 42 de benzinării AGIP, trecute printr-un proces de schimbare de marcă (rebranding).

Investiţii ce vor fi efectuate în 2015 vor merge şi către logistică, în proiecte business-to-business, retail sau în eficienţa energetică – însă “există lichiditate suficientă, şi în România, şi în alte ţări, la nivelul grupului“, şi pentru eventuale noi preluări.

Totodată, intrarea unor noi companii pe segmentul vânzărilor către consumatorii finali (de retail) al combustibililor este benefică pentru piaţă, întrucât ridică ştacheta şi „forţează companiile să găsească soluţii mai bune pentru consumatori”. MOL îşi va redirecţiona şi mai mult strategia de retail către clienţi, punând accent mai mare pe serviciile oferite.

„Piaţa este foarte competitivă şi necesită multe investiţii. De exemplu, MOL a investit în România peste 200 de milioane de dolari de la intrarea pe această piaţă”, a conchis Daradics.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Etichete:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *