Principalele tendințe ale anului 2015 în privința energiei la nivel mondial au fost stabilite în mare parte în a doua jumătate a anului 2014. Fără îndoială, uimitoarul declin al prețului petrolului, încă din luna iunie a anului trecut reprezintă evoluția copleșitoare, cu efecte economice și politice majore la scară mondială. Au avut deja loc consecințe ample în ceea ce privește modelele de consum de energie și perspectivele de investiții tehnologice și de infrastructură, precum și în situația economică și geopolitică a destul de multor state producătoare de petrol și gaze.
RADU DUDĂU
Un factor distinctiv este speranța că se va ajunge la un acord global privind țintele obligatorii de emisii de carbon, în noiembrie 2015, la Conferința de la Paris privind schimbările climatice COP21. Anticiparea este determinată de obiective care în mare măsură se opun economiei mondiale actuale bazată pe combustibili fosili. Cu toate acestea, tendințele din piața de energie afectează eficacitatea politicilor climatice, deoarece atractivitatea investițiilor în surse regenerabile de energie (SRE) și eficiența energetică se diminuează într-o piață în care se găsesc din abundență motorina și benzina ieftină.
În 2015, România va fi dominată în continuare de dezbateri cu privire la liberalizarea prețului la gaze naturale și la regimul de impozitare în industria de petrol și gaze. Subiectul controversat al ultimilor ani – gazele de șist – are perspective geologice incerte. Elementele unei decizii de investiții finale pentru gazul de la mare adâncime în Marea Neagră vor ajunge probabil la un nivel critic, cu condiția ca prospecțiunile geologice să continue în aceeași notă și să se găsească o soluție de transport sigură, care să rezolve problema emisiilor de gaze.
Prăbușirea prețului la petrol și gaze
Ieftinirea a barilului de petrol Brent cu 50% din iunie 2014 la o cotă de puțin peste 50$ la începutul lunii ianuarie 2015 a uimit prin amploare. În termeni generali, cauzele profunde sunt familiare: excedentul de petrol rezultat din surse abundente non-OPEC (șistul american, nisipurile bituminoase canadiene, platformele continentale braziliene, cât și nivelul record de petrol produs în Rusia) și cererea slabă din China și UE.
Unii producători de petrol au avut de suferit costuri enorme. Cu cât contau mai mult pe un preț de peste 100$ pe baril în bugetele lor de stat, cu atât mai rău au fost afectate. Venezuela și Iran intră, cu siguranță, în această categorie, deși cei mai multi ochi sunt ațintiți pe situația critică a Rusiei. Nigeria și Angola sunt amenințate în mod implicit, în vreme ce Libia și Irak sunt încă marcate de conflicte militare interne.
Cu siguranță, nu numai statele producătoare de petrol și companiile lor naționale au calculat greșit, ci si băncile de top și companiile de consultanță din Occident, care considerau o scădere persistentă sub 100$ ca fiind de neconceput. De fapt, astfel de așteptări exagerate s-au regăsit în încrederea absolută în sine a producătorilor.
2015 poate fi un an plin de oportunități pentru România dacă își va înțelege mai bine rolul său regional și dacă va acționa în consecință
Mulți specialiști au înclinat să creadă într-un soi de complot american legat de declinul prețului petrolului, care vizează pedepsirea Rusiei și, eventual, a altor țări sfidătoare. Cu toate acestea, e greu de ignorat că OPEC a reușit, la summit-ul din noiembrie 2014, din Viena, să mențină un nivel de producție de 30 de milioane de barili pe zi (mb/d), cu aproximativ 1,5 mb/d peste „așteptările” sale – care reprezintă ponderea din producția globală, care ar corespunde cererii actuale. Mai exact, mișcarea a reflectat decizia Arabiei Saudite de a lupta pentru cotă de piață și de a provoca producătorii non-OPEC, considerați a fi în imposibilitatea de a rezista la o competiție a prețului prelungită cu națiunile din Golf, ale căror hidrocarburi sunt mult mai ieftin de extras.
Arabia Saudită a avut și ea de îndurat multe dificultăți în acest proces, deoarece planurile ambițioase de cheltuieli sociale ale Regatului se bazau pe un preț de 100$ pe baril. Cu toate acestea, în timp ce unele companii de exploatare a gazelor de șist din SUA și-au anunțat planurile de a reduce numărul de sonde operate, bazele economice ale producției pe bază de șisturi s-au dovedit mai rezistente decât se estimase inițial, cu o producție semnificativă încă în așteptare, la prețuri mici, chiar de 40$, pe baril. Aceasta reprezintă o rentabilitate semnificativ mai mică a activităților în segmentul de șist față de ce se credea anterior. În același timp, țările OPEC din afara Peninsulei Arabice produc deja daune mult mai mari decât mulți producători non-OPEC.
O listă scurtă de câștigători și perdanți ai excesului actual de energie, arată că regiunile mari consumatoare de energie – America de Nord, China, Japonia și UE – au obținut un avantaj neașteptat. Evident, Rusia (care este, de asemenea, limitată de lipsa accesului la piețele internaționale de capital, din cauza sancțiunilor economice occidentale după anexarea Crimeei) și statele OPEC sunt perdanții, în timp ce situația din țările industriale producătoare de petrol – SUA, Norvegia, Canada, Australia, Marea Britanie – este mult mai complexă, deoarece acestea sunt cele importante centre ale cererii și producției. În funcție de ponderile relative economice ale producției versus cererii de petrol, astfel de țări au câștiguri nete mai mici sau mai mari din petrolul ieftin.
Sunt toate motivele să ne așteptăm ca și în 2015 să vedem o scădere a prețurilor la gaze naturale.
Dacă prețul petrolului va continua să scadă pentru un timp – și, dacă da, pentru cât timp – sau dacă va reveni înapoi pa parcursul acestui an rămâne de văzut. Este totuși important să se ia în considerare faptul că, având în vedere legăturile complicate ale comerțului de petrol cu întregul sistem financiar, declinul prețurilor reflectă o decelerare a economiei mondiale, care ar putea avea nevoie de mai mult de un an pentru a se recupera.
Sunt toate motivele să ne așteptăm ca și în 2015 să vedem o scădere a prețurilor la gaze naturale. În UE, contractele de furnizare pe termen lung ale Gazprom sunt indexate la prețul petrolului, cu un decalaj de timp obișnuit de aproximativ două trimestre între cele două curbe de preț. Astfel, ceea ce, în ultimii ani, a păstrat prețurile gazelor rusești peste nivelurile europene se va transforma într-un balast suplimentar pentru deja șubrezitul gigant rusesc al gazelor.
În plus, cum de astfel a sugerat Nick Butler de la Financial Times, este probabil ca Japonia să autorizeze din nou progresiv utilizarea energiei nucleare, ceea ce va reduce cererea de gaze naturale – prin urmare prețurile – pe piețele asiatice. Într-adevăr, prima mare plătită de către piețele asiatice post-Fukushima pentru gazul natural – aproape 20$/MMBtu, mai mult decât oriunde altundeva în lume – a atras investiții mari în producția de GNL și în capacitățile de transport la nivel mondial. Această tendință este probabil să stagneze, totuși, în principal din cauza diminuării cererii din Asia, dar și în urma impactulului simultan al aprovizionării cu gaze mai ieftine în Europa și al reducerii consumului.
Diminuarea diferențialului de preț dintre SUA, pe de o parte, și UE și Asia, pe de altă parte, va reduce probabil planurile de investiții mari în instalațiile de GNL americane. Tot astfel, planurile legate de GNL ale Mozambicului vor fi probabil stopate, în timp ce GNL-ul australian se va confrunta cu depășiri semnificative de costuri. Luând în considerare toate acestea, 2015 va aduce o „confruntarea cu realitatea pentru exporturile de GNL la nivel mondial”, așa cum a afirmat recent Leonardo Maugeri, de la Belfer Center (Harvard).
Reducerea emisiilor de carbon și SER
Prețurile mici la combustibil nu se împacă bine cu investițiile mari în (încă) costisitoarele SER-uri. Într-adevăr, vânzările SUV-urilor au crescut marcat în SUA în a doua jumătate a anului 2014, în timp ce autovehiculele hibride au avut cerere mai mica față de anul anterior.
SER au crescut substanțial în UE în ultimii ani, susținute de sisteme de subvenții generoase. Faptul a contribuit la scăderea cererii europene pentru generarea de energie electrică pe bază de combustibili fosili. Cu toate acestea, în prezent, economia „energiei verde” nu mai este atât de robustă. Pe de o parte, gazul mai ieftin, probabil, își va extinde cota în mixt-ul de energie electrică, în condițiile în care preocupările naționale ale statelor membre UE cu privire la competitivitatea industrială, din cauza prețurilor relativ mari la energie, au înăbușit entuziasmul pentru subvențiile publice acordate SER.
Cu toate acestea, investițiile în energia “curată” sunt influențate nu numai de forțele pieței, ci și de intensificarea preocupărilor internaționale cu privire la încălzirea globală. La 20 noiembrie, China și Statele Unite ale Americii – primul și al doilea cel mai mare emitent de carbon din lume – au anunțat semnarea unui pact bilateral pentru climă. SUA s-a angajat la o țintă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră (GES) de 26-28% față de nivelurile din 2005, până în 2025. La rândul său, China a decis să își stabilească maximul emisiilor de CO2 până în 2030 în jurul valorii de 10 miliarde de tone pe an și să se străduiască să atinga acest maxim mai devreme. De asemenea, Beijing-ul intenționează să crească ponderea combustibililor fosili în mixt-ul sau de energie primară cu 20%, până în 2030.
Nu există nicio cale prin care cărbunele să poată continuă să fie ars pe termen lung cu emisii de carbon fără limită, astfel încât tehnologia de depozitare și captare a carbonului (CCS) să-și intre în drepturi.
În decembrie 2014, Lima a găzduit COP 20 – A 20-a Conferința a Părților (peste 190), la Convenția Cadru a Organizației Națiunilor Unite cu privire la schimbările climatice (UNFCCC). COP20 a venit cu speranțe mari pentru un consens global privind țintele obligatorii de GES. Cu toate acestea, conferința în sine nu a condus la mai mult de încheierea unui acord-cadru și stabilirea regulilor de bază pe baza cărora țările membre să vină, în T1 2015, cu propuneri de contribuții naționale pentru un acord general cu forță juridică, prin care să se reglementeze combaterea schimbărilor climatice post-2020. Acest lucru este de așteptat să fie convenit la conferința COP21 de la Paris, programata în perioada 30 noiembrie – 11 decembrie 2015.
Există puține îndoieli că industria de petrol și gaze trebuie să se adapteze tehnologic și din ce în ce mai mult să se îndrepte spre producerea de energie curată, cel mai probabil în simbioză cu SER, cu transportul ecologic și cu sistemele de încălzire. Nu există nicio cale prin care cărbunele să poată continuă să fie ars pe termen lung cu emisii de carbon fără limită, astfel încât tehnologia de depozitare și captare a carbonului (CCS) să-și intre în drepturi.
În același timp, guvernelor le va fi din ce în ce mai greu să subvenționeze SER: cu cât SER-urile se vor extinde mai mult, cu atât capătă o greutate mai mare în facturile de energie, datorită costurilor mari de capital și a creșterii costurilor de rețea pe care le generează. Prin urmare, este extrem de important ca SER-urile să stea pe propriile picioare, independent de subvențiile publice.
Cu toate acestea, după cum s-a menționat, când petrolul este ieftin, investițiile au tendința de a stagna – nu numai în producția de petrol și gaze, dar si în SER. Calea anticiclică de urmat este aceea de a inova și de a obține tehnologii de reducere a costurilor atât în petrol și gaze, cât și în sectoarele SER. Un astfel de scenariu deschide o lume a energiei abundente și la prețuri accesibile, în care consumatorii pot alege nu numai pe baza celui mai mic preț, dar și pornind de la principii, valori și cele mai bune cunoștințe disponibile cu privire la mediu. 2015 va marca un pas în această direcție.
Temele energetice în România pentru anul 2015
Câteva subiecte vor continua să domine peisajul de elaborare a politicilor de energie din România.
Dereglementarea prețurilor la gaze naturale, în pofida angajamentelor internaționale clare și indiscutabile ale Bucureștiului, va continua probabil să fie afectată de interferențe politice. Într-adevăr, noua conducere a Departamentului pentru Energie a decis să amâne până la 1 iulie prima etapă a programului de liberalizare a prețului pentru consumatorii casnici – un pas care a fost inițial stabilit pentru data de 1 octombrie 2014. Normal, Guvernul intenționează să valorifice perioada de gaz ieftin și cererea slabă dinspre sectorul casnic din timpul verii. Rămâne de văzut dacă Comisia Europeană – care încă nu a validat întârzierea propusă de Guvern în septembrie 2014 în calendarul de liberalizare a prețurilor – va fi de acord să o altă schimbare care riscă să adauge o notă neregulată a întregului proces.
Un alt lucru de urmărit pe tema liberalizării pieței de gaze naturale este tranziția consumatorilor non-casnici de pe piețele anterior reglementate spre o piață liberalizată, nereglementată, de la 1 ianuarie 2015. La 6 noiembrie 2014, Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a luat decizia că în timpul rămas până la sfârșitul anului, furnizorii de gaze să negocieze cu clienții lor noi contracte în condiții de piață liberă sau, în caz contrar, contractele vechi, pur și simplu să fie prelungite cu prețuri ale gazelor stabilite de furnizori. Fără îndoială, un astfel de proces de informare și de negociere precară nu a fost un început bun în dezvoltarea unei piețe nereglementate funcționale.
Dereglementarea prețurilor la gaze naturale va continua probabil să fie afectată de interferențe politice.
Regimul fiscal pentru sectorul de petrol și gaze este o altă acțiune neterminată cu consecințe ample. Anunțat ca iminent pentru sfârșitul anului 2014, un nou sistem de al redevențelor era așteptat de la 1 ianuarie 2015. În schimb, Guvernul a amânat și a transferat chestiunea către Parlament. Problema a fost exagerată la nivelul opiniei publice, în principal, prin noțiunea de încasări prea mici pentru Guvern, și, în consecință, utilizată într-o competiție de politici populiste care s-au folosit de confuzia și informațiile precare la nivelul publicului.
De exemplu, există credința larg răspândită că redevențele „vechi” prevăzute în Legea Petrolului din 2004 trebuiau să expire la sfârșitul anului 2014, dar această noțiune s-a bazat pe o confuzie cu privire la clauza de stabilitate de 10 ani, din contractul de privatizare a Petrom, din 2004. În fapt, redevențele pentru petrol și gaze au fost stabilite pentru 30 ani conform acordurilor de concesiune încheiate de societățile titulare de acorduri petroliere cu Agenția Română pentru Resurse Minerale (ANRM). Prin urmare, noi redevențe se pot aplica numai pentru noi acorduri de concesiune.
Un alt motiv pentru care problema nu poate persista pentru încă un an întreg este că ANRM si-a anunțat intenția de a deschide o nouă – a 11-a – rundă de licitație pentru perimetre de petrol și gaze în această vară. Prin urmare, orice regim fiscal nou pentru petrol și gaze ar trebui să intre în vigoare înainte de această dată.
Companiile de petrol și gaze sunt ele însele interesate de claritate și previzibilitate în materie fiscală și de reglementare, în general, astfel încât acestea sunt dornice să vadă chestiunea redevențelor decisă și stabilizată pentru cel puțin 20 de ani.
Soarta SER-urilor și a sistemului lor de sprijin legal – Legea 220/2008 – va trebui, de asemenea clarificată. Din 2013, numărul de certificate verzi acordate pentru fiecare tip de tehnologie SER a fost redus prin Ordonanță a Guvernului, cu diferența urmănd să fie plătită începând cu 1 aprilie 2017. Combinat cu o drastică scădere a prețurilor certificatelor verzi și capacitatea redusă a Sistemului National de Transport de energie electrică pentru a prelua volume tot mai mari de energie intermitentă, viitorul SER-ului românesc este incert. Problema este doar agravată de contextul prețurilor mici la petrol și gaze, în care investițiile în echipamentele relativ scumpe SER sunt descurajate. Totodată, cheltuielile costisitoare cu eficiența energetică devin tot mai greu de justificat din perspectivă economică. Astfel, contextul nu favorizează cu adevărat acțiuni de protecție a climei prin intermediul SER, eficiență energetică și emisii de carbon plafonate.
Pe lângă politicile publice, alte direcții majore de dezvoltare a energiei vor depinde, în cea mai mare parte (deși în nici un caz exclusiv) de geologie. Perspectivele gazelor de șist sunt un exemplu în acest sens. Rezultatele lucrărilor de explorare ale Chevron în județul Vaslui, încheiate în 2014, vor defini viitorul prodiucției din șisturi în România. în ceea ce privește Marea Neagră, o decizie de investiții finale este de așteptat în 2015 și, încă o dată, geologia în sectoarele de ape adânci trebuie să joace un rol important.
În cele din urmă, 2015 va fi anul unor noi proiecte de transport de gaze, care urmează să se conecteze la nivel regional Coridorul Sudic al gazelor cu Coridorul Nord-Sud din Europa Centrală. Pe plan intern, coasta Mării Negre va trebui să fie legată de Sistemul Național de Transport. O asemenea propunere este cea a Transgaz – Conducta Dunării, menită a lega Giurgiu de Arad și a se extinde la Tuzla (județul Constanța). Un alt concept notabil, Eastring, a fost propus de operatorul de transport din Slovacia, Eustream. Eastring își propune să conecteze în România Isaccea (județul Tulcea) cu Medieșu Aurit (județul Satu-Mare) și să continue circa 85 km prin vestul Ucrainei, către Velke Kapusany, din Slovacia. În orice caz, o soluție de transport de gaze va trebui aleasă în primele luni ale lui 2015.
Cu toate acestea, 2015 poate fi un an plin de oportunități pentru România dacă își va înțelege mai bine rolul său regional și dacă va acționa în consecință.
Radu Dudău este conferențiar la Universitatea din București, director al Energy Policy Group.
Acest articol este un extras din raportul consolidat edițiilor Romanian Energy Market Monitor realizate de al EPG în 2014. Mai multe publicații ale EPG puteți găsi aici.
Puteti sa ma ajutati cu mai multe informatii si referinte ref la indexarea pretului gazelor in functie de pretul petrolului. multumesc!