Patru localități ale comunei Medieșu Aurit: Băbășești, Potău, Iojib și Românești au fost racordate la rețeaua de distribuție a gazelor naturale în urma investițiilor făcute de compania Delgaz Grid, în parteneriat cu autoritățile locale. Cele patru rețele de distribuție însumează peste 28 de kilometri de conducte și branșamente de gaze naturale, valoarea totală a investițiilor fiind de circa 3,2 milioane de lei.
Astfel, în localitățile Băbășești și Potău, rețeaua de distribuție nou înființată și pusă în funcțiune la începutul acestui an se întinde pe o lungime de peste 13 kilometri. Valoarea totală a investiției este de 1,6 milioane de lei, 51% fiind realizată de către operatorul rețelei, compania Delgaz Grid. În localitatea Iojib, rețeaua în lungime de 11,5 kilometri este funcțională de la finele anului trecut, investiția în valoare de aproape 1,2 milioane de lei fiind realizată în proporție de 33% de către Delgaz Grid.
Pentru realizarea rețelei de distribuție de la Românești, finalizată în 2020 și având o lungime de aproape 4 kilometri, au fost alocați aproximativ 440.000 de lei, o treime din fondurile companiei de distribuție, iar restul de către Primăria Medieșu Aurit.
Pentru a se bucura de gazele naturale în casele lor sau la locul de muncă, locuitorii din Băbășești, Potău, Iojib, instituțiile și firmele din zonă trebuie să parcurgă etapa realizării racordurilor individuale.
„Parteneriatul public-privat a însemnat pentru Medieșul Aurit alimentarea cu gaze naturale a patru localități ale comunei, prin intermediul unei rețele de distribuție de peste 28 de kilometri. La nivelul întregii companii, în 2023, în colaborare cu autoritățile locale, am înființat distribuții noi de gaze naturale în 14 localități”, spune Cristian Ifrim, directorul general adjunct al Delgaz Grid.
„Este o mare realizare pentru noi faptul că am reușit să aducem gazul în comuna Medieșu Aurit. Colaborarea cu partenerul nostru Delgaz Grid a fost foarte bună și mulțumim tuturor specialiștilor care s-au implicat în realizarea acestor proiecte dedicate comunității noastre”, adaugă Marian George Torok, primarul comunei Medieșu Aurit.
În anul 2023, Delgaz Grid a înființat 14 distribuții de gaze naturale, lungimea totală a rețelei construite depășind 110 km. Cea mai mare distribuție de gaze naturale din cele 14 înființate în 2023 în parteneriat cu autoritățile locale este cea din municipiul Toplița (jud. Harghita), cu o lungime de 35 de kilometri.
în comuna Lazuri când ajunge gazul. Oare de cine depinde aceasta hotărâre…..