Acasă » Electricitate » Distribuţie » Delgaz Grid finalizează modernizarea a trei stații de transformare din Iași

Delgaz Grid finalizează modernizarea a trei stații de transformare din Iași

1 iunie 2021
Distribuţie
Gabriel Avăcăriței

Delgaz Grid, companie membră a Grupului E.ON România, finalizează un proiect de investiții finanțat din fonduri europene, prin care stațiile de transformare Gorban, Pașcani și Hîrlău au fost modernizate și integrate în SCADA (Monitorizare, Control și Achiziții de Date).

Proiectul a fost cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin POIM 2014-2020, Axa Prioritară 6: Promovarea energiei curate şi eficienţei energetice în vederea susţinerii unei economii cu emisii scăzute de carbon, Obiectivul specific 6.1: Creşterea producţiei de energie din resurse regenerabile mai puţin exploatate (biomasă, biogaz, geotermal), producție.

Valoarea totală a proiectului este de 16,8 milioane lei din, care valoarea eligibilă este de 12,8 milioane lei (respectiv 10 milioane lei din FEDR, 1,76 milioane lei din Bugetul Național și 1,02 milioane lei cofinanțare), fiind implementat în perioada 18.12.2017 – 31.05.2021.

În contextul tranziției energetice, rețelele de energie trebuie să devină tot mai inteligente pentru a integra cât mai multă energie din surse regenerabile. Practic, rețelele electrice reprezintă coloana vertebrală a tranziției către energia verde.

În acest moment, șase proiecte, în valoare de circa 205 milioane lei, cu cofinanțări de 128 milioane lei, se află în diferite stadii de implementare.

Autor: Gabriel Avăcăriței

Jurnalist experimentat atât în mass-media tradiționale, cât și în cele noi, Gabriel este redactorul șef al Energynomics din 2013. Excelentele sale abilități de comunicare, organizare a informației și editare sunt puse la treabă zi de zi, pentru a dezvolta proiectele platformei de comunicare Energynomics: site-ul, revista și evenimentele proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *