Europa se profilează drept cel mai mare producător de hidrogen verde, cu o pondere de 30% din capacitatea mondială de producție, datorită resurselor regenerabile vaste și ieftine de care dispune, în cursa către decarbonizare care își propune să transforme până în 2030 sectoare cu amprentă mare de carbon precum industria grea și prelucrătoare, aviația și transporturile rutiere și maritime, indică studiul Deloitte „Hydrogen. Making it happen”, în timp ce Orientul Mijlociu și Australia au, la rândul lor, capacități importante de producție, cu cote estimate la aproximativ 20% fiecare. Însă, pentru materializarea scenariului „emisii zero până în 2050”, volumul de hidrogen „curat” produs la nivel mondial ar trebui triplat, mai arată studiul.
Fiind una din puținele opțiuni viabile pentru reducerea emisiilor de carbon, pe lângă electrificare, precum și pe fondul accesului diminuat la combustibilii clasici, hidrogenul se bucură de cerere în creștere în piață, UE estimând că, până în 2030, fiecare miliard de euro investit în proiecte pe bază de hidrogen va produce 10.000 de noi locuri de muncă directe și indirecte.
Din cele 600 de proiecte pe hidrogen anunțate sau operaționale la nivel mondial în 2022, cele mai mari 25 cumulează aproximativ 70% din capacitatea totală actuală, ceea ce indică o piață deja diversă, cu multe proiecte locale, de mică amploare, care pot acoperi cereri punctuale, și câteva proiecte majore, cu valențe regionale, concentrate în Europa, Orientul Mijlociu, SUA și Australia.
Hidrogenul este optim în procese industriale care au loc la temperaturi înalte, aduce o densitate energetică mai mare decât cea a bateriilor, deci oferă putere mai mare pentru mașini și utilaje grele, și are capacitatea de a stoca energie obținută din surse regenerabile intermitente, precum cea solară și eoliană, arată studiul. State precum Japonia, Coreea de Sud și SUA iau în calcul folosirea hidrogenului pentru generarea de energie electrică sau producerea de combustibili sintetici.
Din toate variantele de hidrogen – verde, obținut din apă, prin electroliză, fără emisii de carbon; gri, pe bază fosilă, cu emisii de carbon; albastru, tot fosil, însă fără emisii; roz, pe bază nucleară, aflat încă în faza de cercetare –, hidrogenul verde este cel mai „curat”, iar potențialul și interesul de a-l adopta diferă de la o industrie la alta, arată studiul. De exemplu, industria chimică și petrochimia utilizează deja hidrogen gri, astfel că ar avea nevoie de investiții minimale pentru a converti o parte din infrastructuri și a obține curat și mai ieftin unele produse. Industria grea, aviația și transporturile rutiere de mare tonaj sunt încurajate prin reglementări specifice să apeleze la hidrogen verde, având ca orizont 2030, în timp ce pentru celelalte categorii de transport planurile de decarbonizare rămân incerte și este de așteptat să se materializeze post-2030. În ceea ce privește automobilele și imobilele (încălzire), acestea beneficiază de alternativa electrică, deci sunt mai puțin predispuse tranziției către hidrogen.
„Studiul propune cinci direcții de acțiune pentru o tranziție funcțională către energia pe bază de hidrogen. În primul rând, crearea unei cereri naturale în piață, prin coalizarea actorilor economici convinși de beneficiile tehnologiilor pe hidrogen. În al doilea rând, este nevoie de reglementări aplicate domeniului, de exemplu, stabilirea unui index privind gradul de poluare a diverselor tehnologii pe bază de hidrogen și deci încurajarea hidrogenului verde între opțiunile existente. Pașii următori se referă la cuplarea potențialului de producție cu cel de stocare și transport, prin convertirea infrastructurilor care există deja.
”Nu în ultimul rând, este nevoie de colaborare: inovația nu vine sub presiunea reglementărilor, ci prin voința comună și demersuri sistemice. Soluția de a integra aceste măsuri sunt așa-zisele «hub-uri de hidrogen», adică zone geografice care au resurse accesibile de producție, potențial investițional și reglementări care stimulează piața de profil, iar studiul arată că Europa se bucură de cele mai bune premise pentru a materializa până în 2030 astfel de proiecte. Prin potențialul său semnificativ din zona energiilor regenerabile, și România poate juca un rol important și sper ca viitoarea strategie națională a hidrogenului să reflecte un nivel de ambiție corespunzător acestui potențial”, a declarat Sorin Elisei, Director Consultanță, Deloitte România, și Liderul practicilor de sustenabilitate și energie.
Cheltuielile companiilor legate de infrastructură pot scădea cu până la 95% în scenariul „hub-urilor de hidrogen” în comparație cu scenariul investiției individuale, indică studiul Deloitte. Pe lângă optimizarea costurilor, această soluție aduce și beneficii precum sistematizarea tranziției verzi, diversificarea pieței muncii și dezvoltarea de noi modele de business, de exemplu lanțuri sinergice de producere a cimentului, metanolului și oțelului.
Studiul Deloitte „Hydrogen. Making it happen” evaluează bunele practici și variante optime pentru a avansa spre atingerea obiectivului „emisii zero până în 2050”, precum și măsura în care hidrogenul poate răspunde provocărilor actuale din piața energetică.