România rămâne una dintre cele mai atractive destinații pentru investiții, cele mai mari companii din țară prezente în Top 500 înregistrând o rată medie anuală de creștere a veniturilor de 5,3%, comparativ cu numai 0,3% cât a fost media pe regiune, conform ediției din acest an a clasamentului realizat de Deloitte.
Numărul companiilor românești prezente în Deloitte Central Europe Top 500 a crescut față de anul trecut de la 42 la 46, plasând România pe locul al IV-lea, cu o poziție mai sus față de 2014. Veniturile totale ale companiilor din România au crescut cu aproape 7% până la 46 miliarde de euro. Prin comparație, veniturile totale ale tuturor companiilor prezente în Top 500 au scăzut cu 1,8% față de anul trecut, ajungând la 682 miliarde euro. De asemenea, 30 de companii românești au urcat în clasament față de anul anterior și 8 companii noi au intrat în clasament, conform Agerpres.
“Locul pe care România îl ocupă în Deloitte CE Top 500 reflectă, în mod cert, gradul de interes al investitorilor, precum și buna sa poziționare. Cu o creștere microeconomică constantă, România se situează printre campionii regionali în ceea ce privește creșterea economică. Este de așteptat ca această evoluție să continue, dar acest lucru depinde foarte mult de stabilitatea politică, legislativă și fiscală a țării, care reprezintă elemente-cheie pentru o dezvoltare semnificativă a mediului economic și de afaceri”, a declarat Ahmed Hassan, Country Managing Partner Deloitte România.
Ediția a IX-a a raportului Deloitte Central Europe Top 500 include 18 țări din Europa Centrală și Ucraina (500 de companii, 50 de bănci și 50 de companii de asigurare).
Industria energiei și a resurselor a contribuit cel mai mult la poziția României în clasament, cu venituri cumulate de 18,943 miliarde de euro, urmată de industria de bunuri de larg consum și transporturi cu 13,378 miliarde de euro, industria prelucrătoare cu 9,526 miliarde de euro, tehnologie, media și telecomunicații cu 2,849 miliarde de euro și industria de sănătate cu 1,311 miliarde de euro.
Cea mai spectaculoasă creștere a înregistrat-o Auchan, care a urcat 217 de locuri până pe poziția 237, în timp ce Enel, Oscar Downstream și Interagro nu au mai intrat anul acesta în clasament. În ce privește acționariatul companiilor românești prezente în clasament, cele mai multe sunt multinaționale (36) și numai trei reprezintă entități deținute de antreprenori români.
Clasamentul celor mai mari bănci și companii de asigurare arată același număr ca în anul precedent: șase bănci și patru companii de asigurare. Cu active totale de 51,9 miliarde euro, sectorul bancar a înregistrat o ușoară creștere, de la 51,1 miliarde euro în anul anterior. Clasamentul a rămas la fel, cu Banca Comercială Română (BCR) pe prima poziție, urmată de BRD-Groupe Societe Generale și Banca Transilvania, pe următoarele locuri.
Primele trei locuri din clasamentul Deloitte au rămas neschimbate față de anul trecut. În pofida unei scăderi a veniturilor în euro cu 5,5% (în PLN cu 5,9%), PKN Orlen din Polonia își păstrează poziția de lider, urmată de MOL din Ungaria și Skoda Auto din Republica Cehă.