Deloitte România și Facultatea de Energetică a Universității POLITEHNICA din Bucureşti au semnat un acord de parteneriat prin care experți din cadrul facultății vor fi implicați în proiectele Deloitte în domeniul energiei, iar studenții și masteranzii facultății vor beneficia de stagii de practică și perfecționare în cadrul companiei, se arată într-un comunicat remis energynomics.ro.
Acordul se înscrie eforturilor Deloitte de a oferi expertiză tehnică clienților săi, consolidând astfel serviciile, programele și inițiativele pe care le oferă și a atrage cei mai buni profesioniști.
“Sunt extrem de încântat că, prin intermediul acestui parteneriat, putem oferi studenților și masteranzilor de excepție ai Facultății de Energetică posibilitatea de a lua contact imediat cu mediul de afaceri prin expunerea la proiectele noastre și la experiențele unei echipe solide de profesioniști. Ne dorim ca acest parteneriat să fie pe termen lung, astfel încât să putem vedea în timp cu adevărat beneficiile sale. În egală măsură, ne bucură faptul că putem avea acces la cunoștințele deosebite ale reprezentanților facultății. La Deloitte, investim constant pentru a oferi cariere excepționale tinerilor noștri angajați pentru a servi clienții cu distincție, fiind prezenți în acele inițiative care conectează oameni și idei”, a spus Alexandru Reff, Country Managing Partner Deloitte România.
“Cele mai mari provocări ale sectorului energetic sunt digitalizarea și sustenabilitatea, în condițiile luptei de combatere a schimbărilor climatice. Deloitte România are un portofoliu de aproape o sută de clienți, companii din domeniul energetic, iar Facultatea de energetică deține expertiza tehnică ce poate fi utilă clienților noștri pentru a face față cu succes provocărilor actuale. Din acest parteneriat câștigă atât Deloitte, cât și Facultatea, dar cel mai mult va avea de câștigat sectorul energetic în ansamblul său prin punerea laolaltă a acestor competențe”, a adăugat Răzvan Nicolescu, Executive Lead Adviser Deloitte România.
Cu ocazia parteneriatului, Deloitte a îmbrățișat totodată propunerea Facultății de a avea un reprezentat în Consiliul consultativ, astfel încât să poată aduce un echilibru între nevoie existente pe piața muncii în sectorul energetic și programa facultății.
La rândul său, Adrian Badea, Director Școala Doctorală de Energetică, Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti a spus: “Absolvenții facultății de Energetică au marele atu al unei formări multilaterale, sistemice, ceea ce le permite adaptarea rapidă la noi situații și provocări. Parteneriatul semnat astăzi cred ca va fi benefic pentru ambii parteneri. Deloitte va aduce facultății experiența sa excelentă de lucru cu mediul economic şi de afaceri, sprijinind studenții în dezvoltarea spiritului antreprenorial și a consolidării cunoștințelor economice. La rândul său, facultatea oferă, pe lângă expertiza şi cunoștințele de vârf ale profesorilor ei, entuziasmul, inteligența şi tinereţea studenţilor”.
„Parteneriatul cu Deloitte România reprezintă o formă de colaborare în sprijinul creşterii nivelului procesului educativ în instituția noastră. Legăturile cu mediul economic, atât la nivelul studenților, cât şi al cadrelor didactice nu pot fi decât benefice, cu atât mai mult în domeniul sectorului energetic, caracterizat de schimbări profunde în ultimii ani. Pregătirea practică a studenţilor a reprezentat în ultimii ani o prioritate în universitatea noastră şi astfel de parteneriate sunt esenţiale în îndeplinirea dezideratelor noastre”, a spus Horia Necula, Decan al Facultăţii de Energetică.
Cu o tradiţie de peste 65 de ani, Facultatea de Energetică s-a dezvoltat permanent, devenind o şcoală de elită în învățământul superior tehnic românesc, cunoscută şi recunoscută la nivel naţional şi internaţional. Cele peste 100 de cadre didactice, cu o activitate profesională şi ştiinţifică recunoscută, contribuie la formarea a peste 2.000 studenţi în fiecare an.