Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Demetrescu: IFI sunt interesate de Hidro Tarniţa, în mai aflăm precalificaţii

Demetrescu: IFI sunt interesate de Hidro Tarniţa, în mai aflăm precalificaţii

27 martie 2015
Consumatori
Bogdan Tudorache

###author###

Instituţii financiare internaţionale (IFI) precum Banca Mondială, International Finance Corp., (IFC ), Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Banca Europeană de Investiţii (BEI) sau Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) ar putea participa cu aport la capital pe componenta de equity a proiectului hidrocentralei cu pompare de la Tarniţa, a declarat pentru energynomics.ro Ovidiu Demetrescu, director general al companiei de proiect, Hidro Tarniţa.

„Există interes din partea instituţiilor financiare internaţionale, acestea privesc întotdeauna către proiectele mari, un lucru esenţial este să se înţeleagă montajul financiar şi implicarea statului în proiect”, spune Demetrescu, explicând că o participare de tip equity este de maximum 30-40% dintr-un proiect, la acest nivel.

Analiza finală a licitaţiei de precalificare ar putea fi finalizată în luna mai. „Avem în desfăşurare licitaţia de precalificare pentru investitori… sunt cinci consorţii, probabil această etapă va fi finalizată în luna mai”, a spus Demetrescu.

El a menţionat că proiectul de la Tarniţa este esenţial pentru asigurarea echilibrării sistemului energetic naţional şi nu depinde de realizarea proiectului nuclear Cernavodă 3 şi 4.

„Dezechilibrele majore din sistem sunt date azi de regenerabile. California a instituit o legislaţie care spune că la fiecare 6 MW de regenerabile este nevoie de 1 MW de stocare. Germania dezvoltă proiecte de stocare în ţările cu relief favorabil: Austria, Elveţia şi Norvegia”, a mai spus Demetrescu.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *