Acasă » Regenerabile » Depunerea dosarelor de finanţare pentru fotovoltaice în gospodăriile izolate, prelungită până pe 11 octombrie

Depunerea dosarelor de finanţare pentru fotovoltaice în gospodăriile izolate, prelungită până pe 11 octombrie

10 iulie 2019
Regenerabile
energynomics

Sesiunea de depunere a dosarelor de finanţare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate, neracordate la reţeaua de distribuţie a energiei electrice a fost prelungită până pe data de 11 octombrie 2019, a anunţat, miercuri, Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM).

„Scopul programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice, îmbunătăţirea calităţii aerului şi reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuinţele situate la cel puţin 2 km faţă de reţeaua naţională de distribuţie a energiei electrice şi prin reducerea utilizării combustibililor convenţionali. Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista potenţialilor beneficiari pentru care se pot depune cereri de finanţare, numărul de gospodării şi sumele alocate acestora, publicate pe site-ul AFM”, notează sursa citată de e-nergia.ro.

Pentru acest an, suma alocată sesiunii de finanţare se ridică la 230 de milioane de lei.

Tags:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *