Acasă » Regenerabile » Deputații înăspresc pedepsele pentru infracțiuni privind regimul deșeurilor

Deputații înăspresc pedepsele pentru infracțiuni privind regimul deșeurilor

3 iunie 2017
Biomasă
Bogdan Tudorache

Comisia pentru Mediu şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor a dezbătut si amendat OUG nr.68/2016 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru privind regimul deșeurilor nr.211/2011, se arată într-un comunicat.

”Prevederile OUG nr.68/2016 vizează, pe de-o parte transpunerea corectă și completă a Directivei nr. 98/2008 privind deşeurile, iar pe de alta parte încurajarea proiectării de produse care să aibă un efect redus asupra mediului şi care să genereze o cantitate scăzută de deşeuri în timpul producerii şi al utilizării ulterioare şi asigurarea valorificării şi eliminării produselor care au devenit deşeuri, precum și susținerea producţiei dezvoltării şi comercializării de produse cu utilizări multiple, durabile din punct de vedere tehnic şi care, după ce devin deşeuri, pot fi valorificate şi eliminate corespunzător, în condiţii de siguranţă pentru mediul înconjurător şi sănătatea populaţiei”, precizează deputații.

Plecând de la un astfel de deziderat, Comisia pentru mediu a introdus obligativitatea pentru autoritățile publice locale să asigure colectarea separata pentru cel puțin patru fracții (hârtie, metal, plastic și sticlă) în vederea stimulării colectării separate a deşeurilor de la populaţie si aplicarea ca instrument economic a principiului “plăteşte pentru cât arunci”, eliminând din textul OUG sintagma “acolo unde este posibil din punct de vedere tehnic, economic şi al protecţiei mediului”.

Comisia a extins aria autorităților competente pentru constatarea contravențiilor si aplicarea amenzilor, astfel încât acestea se vor realiza atât de reprezentanții Gărzii de Mediu, cat si de persoanele împuternicite din cadrul Gărzilor Forestiere si Ministerul Afacerilor Interne.

Remus Borza, președintele Comisiei pentru mediu și echilibru ecologic a propus un amendament, adoptat cu unanimitate de voturi, prin care se majorează minimul special al pedepselor de la 6 luni la 3 ani închisoare pentru operațiuni de import de aparate, instalații și echipamente uzate, pentru nerespectarea măsurilor obligatorii ce vizează activitatea de colectare, tratare, transport, valorificare a deșeurilor periculoase, precum și pentru abandonarea deșeurilor pe parcursul tranzitării pe teritoriul României. Pentru faptele prevăzute la art. 63 din Legea 211/2011, maximumul pedepsei s-a menținut la cinci ani de închisoare.

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

1 thoughts on “Deputații înăspresc pedepsele pentru infracțiuni privind regimul deșeurilor”

  1. DESEURI. Subiect destul de ignorant in ultimii ani, insa prezentarile critice si la obiect din Mass-media au impulsionat adoptarea de masuri eficace pentru rezolvarea acestei probleme. Masurile punitive sunt eficace, insa este necesara cuplarea acestora cu actiuni educative la nivelul intregii tari si investitii in noi tehnologii eficace in trierea, utilizarea acestor deseuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *