Strălucitoare prin absență, noua strategie energetică a României pare a fi un document îndelung așteptat. Companii energetice, experți academici și din industrie, partide politice, think-tank-uri și chiar reprezentanți ai aparatului guvernamental (cel chemat să elaboreze acest proiect) oferă frecvent rațiuni pentru importanța unui asemenea cadru strategic, amestecate ocazional cu o doză de frustrare.

Dar de ce este importantă o nouă strategie energetică națională? Este ea un document cu adevărat necesar? Din ce motive? Nu am avut deja numeroase asemenea strategii? Cât de mult au contribuit ele la dezvoltarea sectorului energetic românesc? Ce ne îndreptățește să credem că o nouă încercare va avea mai mult succes? Pentru a schița răspunsuri la astfel de întrebări sunt necesare unele explicații prealabile.

România are în vigoare Strategia energetică pentru perioada 2007-2020, adoptată prin hotărâre de guvern în septembrie 2007. Obiectivele strategice enunțate acolo au o generalitate ce le face valabile și astăzi, la noi și oriunde în lume: securitate energetică, dezvoltare durabilă, competitivitate economică. Cu toate acestea, strategia energetică 2007-2020 e considerată în prezent vetustă și în mare parte irelevantă.

Pe de o parte, pentru că orizontul său de timp (2020) este deja apropiat; pe de altă parte, pentru că include propuneri strategice specifice, ce sunt deja depășite de evenimente – de exemplul, gazoductul Nabucco sau oleoductul Constanța-Trieste – alături de alte propuneri funciar nerealiste; și, foarte important, pentru că nu este un document cu forță juridică imperativă, transpartinic, asumat de Parlamentul României.

Fostul ministru al energiei, Răzvan Nicolescu, a inițiat în toamna anului 2014 demersul instituțional de elaborare a unei noi strategii energetice naționale. A fost definită metodologia interinstituțională de lucru, au fost stabilite etapele elaborării strategiei, au avut loc sesiuni substanțiale de dezbatere în cadrul unui comitet consultativ de experți independenți, sub coordonarea Ministerului Energiei. Procesul a fost însă stopat intempestiv, odată cu remanierea guvernamentală de la sfârșitului anului trecut.

Deși a menținut declarativ termenul limită de finalizare asumat de fosta echipă (octombrie 2015), noua conducere a ministerului a sistat lucrul la elaborarea strategiei și a eliminat acest proiect dintre prioritățile instituției. Elementul „livrabil” al efortului din toamna anului 2014 este așa-numita „radiografie a stării de fapt” – un document cuprinzător, accesibil publicului, care trece în revistă cu minuție toate sub-sectoarele energetice românești, însoțite de analize calitative de risc (SWOT), pe care urmau să se întemeieze etapele următoare ale construcției strategiei.

Nu este aici locul pentru a căuta motivele suspendării procesului de elaborare a strategiei energetice. Mult mai semnificativ este să înțelegem de ce este importantă finalizarea sa, ce trebuie și ce nu trebuie să cuprindă și cum trebuie să arate.

Strategia energetică a unei țări are rolul de a ghida așteptările și acțiunile de termen lung ale tuturor „părților interesate”: autorități, investitori, operatori, consumatori. Ca act normativ ce specifică obiectivele fundamentale de dezvoltare în sectorul energetic național, strategia va arăta investitorilor care sunt direcțiile prioritare pe termen lung, precum și care sunt sub-sectoarele afectate de constrângeri politice sau strategice. Pentru inițiatorii de politici energetice, pentru legiuitori și pentru reglementatori, strategia energetică va fi o ancoră legislativă și o bază de principii de acțiune, cu care trebuie armonizate ulterior orice act legislativ secundar și orice inițiativă de politici sectoriale. Pentru consumatori, strategia va semnala căile de optimizare a consumului de energie.

Risc crescut

Ca stat membru al UE și al altor tratate interna­ționale, România are obligații ferme privind politicile de mediu și de decarbonizare a economiei. Acestea se vor reflecta nemijlocit în strategia energetică și vor juca un rol major în definirea căilor de acțiune prin care statul român își va asigura securitatea energetică, competitivitatea economică și dezvoltarea sustenabilă. De asemenea, strategia va reflecta riscurile geopolitice ale țării, care impun adaptarea politicilor de securitate energetică, dar și costurile suplimentare de infrastructură pentru realizarea unor soluții de diversificare a surselor externe de energie și de back-up al surselor interne.

Se adaugă la toate acestea caracteristicile unei conjuncturi excepțional de volatile și de confuze pe piețele de energie, în care tehnologiile noi joacă un rol pe de o parte progresist, pe de altă parte disruptiv în raport cu mecanismele și structurile convenționale ale piețelor energetice. Planificatorii politicilor energetice publice și managerii companiilor energetice sau mari consumatoare de energie se confruntă cu evoluții imprevizibile ale piețelor și cu un risc crescut pentru marile proiecte de investiții. Într-un astfel de context, rolul de ghid și de garant al strategiei energetice este cu atât mai relevant.

Așadar, ce trebuie să conțină strategia energetică? Desigur, obiectivele fundamentale, deja enunțate: securitate energetică, competitivitate, dezvoltare sustenabilă. Ele trebuie explicitate prin obiective strategice de ordin sectorial și sub-sectorial – petrol și gaze, cărbune, electricitate, nuclear, hidro, regenerabile. La rându-le, fiecare dintre acestea trebuie însoțite de rezultatele evaluărilor de risc, care să evidențieze vulnerabilitățile și punctele forte ale sistemului nostru energetic. Desigur, constrângerile politicilor de mediu și cele geopolitice, dar și poziția României ca jucător pe piața unică europeană, vor modela căile de acțiune pentru realizarea acestor obiective sectoriale.

Trebuie incluse clarificări conceptuale (de exemplu, modelul de piață energetică adecvat pentru România) sau de principiu (precum definirea și separarea multiplelor roluri ale statului în sectorul energetic: legiuitor, reglementator, arbitru, acționar, proprietar, consumator).

Strategia trebuie să articuleze cu claritate, etapizat, procesul de dezvoltare și integrare a piețelor naționale de energie în piețele regionale, cu întreaga infrastructură energetică și capacitate instituțională necesare. Apoi este necesară o modelare cantitativă complexă, cu cel puțin trei scenarii de evoluție prognozată a consumului de energie, diferențiate pe grade de optimism.

Pe baza acestor date, strategia va stipula direcțiile prioritare de acțiune a statului în sectorul energetic, conform obiectivelor strategice generale. Aceste direcții prioritare de acțiune, de nivel sectorial și sub-sectorial, vor fi suficient de specifice pentru a permite ierarhizarea priorităților și alocarea de resurse investiționale, dar nu într-atât de specifice încât să se refere la proiecte individuale.

––––––––––––-

Articolul integral poate fi citit în numărul din decembrie 2015 al energynomics.ro Magazine.

Dacă vrei să primești gratuit numărul următor (martie 2016), în format tipărit, scrie-ne la adresa [email protected], pentru a te include în lista de distribuție.