Pe 25 iunie, energynomics.ro și CMS organizează o masă rotundă pe tema Petrol & Gaze, în care va dezbate nevoile României pentru a se poziționa ca un actor internațional important în această industrie pe termen lung și oportunitățile pe care companiile de Petrol & Gaze din România le au pentru a-și dezvolta o prezență internațională puternică.
Evenimentul de 90 de minute organizat în cadrul FOREN 2014 – cea mai mare adunare a factorilor de decizie și a profesioniștilor din industria energetică a Europei Centrale și de Est, găzduită în acest an de România în Palatul Parlamentului – va reuni experți de top în energie de la CMS și reprezentanți din partea autorităților române pentru a vorbi despre strategia energetică a României, oportunități și priorități ale sectorului, precum și pe Andrew Clark, Președinte al Prospecțiuni S.A., un furnizor important de expertiză geofizică, o companie cu peste 60 de ani de experiență în industria românească de Petrol & Gaze și care a dezvoltat o strategie internațională de succes.
Dezbaterea CMS despre petrol și gaze: “Construind viitorul – România ca jucător internațional”, cu energynomics.ro și CMS.
Această discuție la nivel înalt va reuni actori-cheie și factori de decizie din diverse companii active în sectorul de Petrol & Gaze, precum și reprezentanți ai autorităților și asociațiilor de afaceri. Evenimentul este programat pe 25 iunie, între 14.00 și 15.30, în Sala Nicolae Bălcescu, Palatul Parlamentului.
Accesul va fi permis pe baza invitației nominale trimise de energynomics.ro și numai după confirmare la [email protected] sau la telefon 021 230 20 22.
Scurte biografii ale vorbitorilor
Iulian Iancu, Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei
Domnul Iulian Iancu este Președintele Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei din 2003. Este Președintele Comisiei de Industrii și Servicii a Camerei Deputaților din Parlamentul României, după ce a fost anterior secretar de stat în Ministerului Economiei și Comerțului între 2000 și 2004. Domnul Iulian Iancu a fost Director al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor în 2000 și Director General Adjunct al Romgaz Mediaș între 1999 și 2000, după ce a ocupat mai multe funcții în cadrul aceleiași companii din 1985 până în 1998. Este autorul a peste 30 de lucrări științifice în domeniul energiei, din România și de peste hotare. Între 2001și 2004 a coordonat procesul de elaborare a „Strategiei Energetice a României – 2025”, pentru cea mai bună utilizare a surselor regenerabile de energie și a eficienței energetice în România.
Mihnea Constantinescu, ambasador cu însărcinări speciale, reprezentant special al Guvernului României pe probleme de securitate energetică
Domnul Mihnea Constantinescu a fost Consilier de Stat al Primului Ministru (mai-noiembrie 2012), Director al Cancelariei Primului Ministru și Consilier de Stat (2005-2008), Director de Cabinet și consilier diplomatic al Primului-Ministru (iunie-decembrie 2004), Director al Cancelariei Primului Ministru și Consilier Superior (1992-1993), Purtător de cuvânt al Guvernului și Sub-secretar de stat pentru Informare Publică (1991-1992), Asistent Personal al prim-ministrului (1990-1991). Ca diplomat în MAE al României a servit ca Director General pentru Afaceri Politice (1998 – 2003 și 2010 – mai 2012), Secretar de Stat coordonator al afacerilor curente ale Ministerului în 2004, Director de Cabinet și consilier al ministrului de externe (1996 – mai 1998). Este doctor în inginerie nucleară și a fost lector al Universității Politehnica din București, Facultatea de Energetică și Facultatea de Management al Afacerilor. Înainte de aceasta a lucrat ca inginer pentru un Institut de Cercetare a Energiei și pentru CNE Cernavodă.
Niculae Havrileţ, ANRE
Niculae Havrileț este Președintele Autorității Naționale pentru Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și membru al Consiliului Județean Mureș. Este, de asemenea, secretar executiv al Asociației Profesionale din Domeniul Gazelor (ANPROGAZ) și Vice-Președinte al Asociației Naționale a Patronatelor (UNPR). Domnul Havrileț are 27 ani de experiență în inginerie și în sectorul gazelor naturale, incluzând 14 ani în funcții de conducere, precum și trei ani de experiență în administrația publică centrală. Între 1982 și 1998 a lucrat pentru Romgaz Mediaș/Distrigaz Nord Târgu Mureș, în calitate de inginer, și mai târziu a fost Director al Departamentului de Resurse Umane. A fost Director General al Departamentului de Resurse Umane și Președinte al Directoratului Agenției Domeniilor Statului din cadrul Ministerului Agriculturii (1998-2001). Din 2001 până în 2012, Niculae Havrileț a fost Director General al GASCOP SRL.
Andrew Clark, Prospecțiuni
Andrew Clark este Președinte al companiei Prospecțiuni SA. Andrew s-a alăturat echipei Prospectiuni în ianuarie 2011 ca Vice Presedinte al departamentului Business Development, Marketing si Strategie fiind promovat in iunie 2012 in functia de Chief Commercial Officer. Andrew are peste 30 de ani de experiență în industria geofizică internațională. După ce a absolvit Facultatea de Fizică și Geofizică Aplicată în 1980, cariera sa a inclus posturi tehnice și de conducere în țări din Africa și Orientul Mijlociu, printre care Sudan, Tanzania, Yemen, Abu Dhabi si Nigeria. Andrew a deținut posturile de Regional Vice President (Europa, Africa și Orientul Mijlociu) la Grant Geophysical, Managing Director la United Geophysical (Nigeria) ltd, General Manager of Worldwide Business Development la grupul Petroleum Geo-Services Onshore și cel mai recent, Director of Business Development la Geokinetics.
John Fitzpatrick, CMS
John Fitzpatrick este partener corporate internațional, cu experiență îndelungată în multe țări din Europa și nu numai. Este specializat pe piețele emergente, inclusiv în Europa Centrală și de Est (CEE) în general, și în special pe Europa de Sud-Est (SEE) și Turcia. John are o vastă experiență într-o largă paletă de tranzacții corporatiste și comerciale în sectorul energetic. A fost implicat în multe dintre cele mai mari și cele mai inovatoare tranzacții din Europa emergentă, inclusiv în România. John este unul dintre liderii CMS în sectorul energetic. Frecvent, oferă consultanță marilor companii energetice multinaționale și companiilor de utilități privind tranzacțiile din domeniul tehnologiilor verzi (inclusiv eoliană și solară) și privind tranzacții de energie tradițională (inclusiv Petrol și Gaze). Înainte de a se alătura CMS, John a fost consilier senior in-house pentru sediul din SUA al unei companii multinaționale și asociat în birourile din Boston și Paris ale unor mari firme de avocatură americane specializate în M&A și venture capital. John este un membru al ABA, IBA, barourile din Massachusetts, Pennsylvania și DC.
Varinia Radu, CMS
Varinia Radu este un partener al CMS și șef al diviziei de Petrol & Gaze pe Europa Centrală și de Est. Varinia are 12 ani de experiență, iar munca sa de avocat se concentrează pe sectoarele de Petrol & Gaze, energie electrică și resurse minerale. Consiliază o listă impresionantă de clienți pe o gamă largă de aspecte legate de sectorul energetic, inclusiv în acordarea licențelor, trading, privatizări, achiziții publice, proiecte la cheie pentru instalațiile de producere a energiei convenționale și regenerabile, joint-ventures, concesiuni petroliere, dezvoltarea activelor mature de Petrol & Gaze din România, acorduri de farm-out, M&A și operațiuni de finanțare. Varinia a oferit servicii de consiliere în unele dintre cele mai mari tranzacții de Petrol & Gaze din România (și în regiunea extinsă a CEE / Marea Neagră) în ultimii ani, și a fost, de asemenea, implicată în elaborarea unor inițiative legislative importante în sectorul energetic din România. Înainte de a se alătura CMS, Varinia a fost Managing Partner al RVR Energy, o firmă de avocatură pe energie de tip boutique din România, pe care a fondat-o în 2004. Varinia este membru al Baroului Bucuresti din 2002. Este, de asemenea, membru al mai multor asociații din industrie, precum Asociația Negociatorilor Internaționali din domeniul Petrolului, Asociația Balcanică și a Mării Negre de Petrol, SIPG, etc și reprezintă asociații profesionale cheie din industrie.
Despre CMS Cameron McKenna
CMS este o casă de avocatură full-service din top 10 la nivel mondial, în funcție de numărul de avocați, cu peste 3000 de consilieri juridici care lucrează din 58 de birouri localizate în 32 de țări. CMS nu doar participă la industria energetică, ci o modelează de peste 25 de ani – de la lucrul pe cele mai mari și mai complexe tranzacții de Petrol & Gaze la nivel mondial și până la a fi printre primii consilieri care au acordat asistență juridică pentru proiecte de energie electrică în Europa, la crearea unei piețe unice a energiei electrice in Irlanda de Nord / Irlanda și implicarea în proiecte de energie regenerabilă din întreaga Europă. Un lider de piață recunoscut în sector, CMS are o echipă dedicată de avocați pentru Petrol & Gaze, care lucrează peste tot în lume pe toate aspectele legate de provocări și proiecte de Petrol & Gaze, de la producție, prelucrare, rafinare, comercializare, depozitare, transport, distribuție și vânzare.
Despre FOREN 2014
Forumul Energetic al Europei Centrale și de Est al Consiliului Mondial al Energiei (FOREN), organizat la fiecare doi ani, este cel mai important eveniment științific și expozițional găzduit de Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR –CME), și un eveniment de referință pentru specialiștii de energie din Europa Centrală și de Est. Tema forumului: Energia de Mâine: De la viziune la realitate.
- eveniment regional
- peste 800 de specialiști din România și din străinătate
- peste 40 de evenimente independente pe subiectele cele mai actuale
- 5 sesiuni, cu peste 200 de lucrări științifice
- 11 evenimente de mari dimensiuni: Ziua Energiei, Trilema politicilor publice, 2 adresări tip keynote
- 4 mese rotunde, 3 ateliere, 5 întâlniri de lucru CME, 26 de mese rotunde corporative, expoziție internațională (peste 60 de standuri), oportunități de a face noi contacte