Dezvoltarea zăcămintelor offshore descoperite în Marea Neagră este necesară pentru a evita creşterea semnificativă a dependenţei de importurile de gaze şi reprezintă o condiţie sine-qua-non pentru a putea miza pe gazul natural în mixul energiei electrice, conform proiectului „Strategiei energetice a României 2019-2030, cu perspectiva anului 2050”, publicată de ministerul de resort.
„Pentru a evita creşterea semnificativă a dependenţei de importuri, chiar dacă acestea vor fi disponibile din surse şi prin rute alternative, este necesară dezvoltarea zăcămintelor offshore descoperite în ultimii ani în Marea Neagră. Aceasta este o condiţie sine-qua-non pentru a putea miza pe gazul natural în mixul energiei electrice”, se menţionează în proiect.
Potrivit documentului, resursele suplimentare de gaze naturale din zăcămintele onshore şi offshore sunt prevăzute în mixul energetic al României în toate scenariile, cu excepţia celui improbabil de menţinere îndelungată a preţurilor joase, care nu justifică o continuare a investiţiei, potrivit Agerpres.
Exploatarea resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră va avea o contribuţie majoră la asigurarea securităţii energetice a României. Nivelurile cantitative cumulate din producţia convenţională onshore şi offshore pot avea potenţialul de a fi excedentare faţă de nivelul estimat în prezent al cererii de pe piaţa internă, relativ liniar.
Astfel, menţionează proiectul, România îşi propune creşterea consumului de gaze naturale în industria internă şi exportul unor produse finite care utilizează ca materie primă şi gazele naturale.
Inafara industriei chimice care producea pentru export si care e la pamant, care ar fi dupa specialistii de la ME, produsele finite care pot fi exportate, consumatoare de gaze naturale