Proiectul de interconectare gazeiferă AGRI (Azerbaijan-Georgia-Romania Interconnector) este un proiect bun, dar nu poate funcționa dacă Turkmenistanul nu este inclus în proiectarea sa, crede ambasadorul Ucrainei la Ankara (Turcia).
„Când am auzit prima oară de proiectul AGRI l-am considerat splendid. În continuare cred că este un proiect foarte bun, dar fără includerea Turkmenistanului nu are cum să funcţioneze. Azerbaijanul are rezerve limitate de gaze”, a afirmat ambasadorul Sergi Korsunsky.
Ambasadorul ucrainean a adăugat că proiectul Nabucco, gazoduct ce a stat la baza strategiei României de diversificare a rutelor și surselor de aprovizionare, “a avut parte de cel mai prost management al unui proiect energetic de o asemenea anvergură.”
În ceea ce privește AGRI, proiectul presupune ca gazul azer să fie transportat în Georgia, unde să fie lichefiat într-un pe țărmul Mării Negre. Gazul Natural Lichefiat ar fi transportat până în România, unde ar urma să fie regazeificat și introdus în sistemul de transport.
Investiţia în proiectul AGRI este estimată a fi între 1,2 miliarde de euro şi 4,5 miliarde de euro. Costul variază în funcție de capacitatea de transport. Astfel, dacă se merge pe varianta unui proiect de 1,2 miliarde de euro, capacitatea de transport va fi de 2 miliarde de metri cubi/an. Dacă va fi aleasă varianta maximală, AGRI va putea transporta până la 8 miliarde de metri cubi/an.
AGRI face parte din coridorul energetic prioritar Gas East și a fost inclus recent pe o listă de 250 de proiecte de interes comun de către Comisia Europeană. Componentele proiectului pe teritoriul european sunt alcătuite din gazoductul Constanța – Arad – Csanadpalota (Ungaria) şi terminalul de gaze naturale lichefiate de la Constanţa.