Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » Director Lukoil România numit Ministru de Finanţe la Chişinău

Director Lukoil România numit Ministru de Finanţe la Chişinău

15 august 2013
Consumatori
energynomics

Preşedintele Republicii Moldova Nicolae Timofti a acceptat joi demisia ministrului de finanţe Veaceslav Negruţa și înlocuirea sa cu Anatol Arapu. Acesta va ocupa pentru a doua oară fotoliul de la Finanţe după ce în perioada 1998 – 1999 a servit în guvernul lui Ion Sturza. După plecarea din guvern acest a lucrat un an ca director financiar al Lukoil România, iar din 2001 și până în prezent a avut funcţia de director general adjunct pe probleme economice şi financiare al cunoscutei companii petroliere.

Născut în 1962, Anatol Arapu a absolvit facultatea de economie a Universităţii de Stat din Moldova în 1985, Institutul economico-statistic de la Moscova în 1987 şi Institutul Organizaţiei Mondiale a Comerţului din Geneva, Elveţia în 1993. Jurnalistul basarabean de origină română Victor Nichituş notează într-o amplă analiză dedicată cooptării lui Arapu că deşi acesta a fost ministru de finanţe doar pentru un an, pasiunile stârnite de măsurile guvernului în care a fost membru au fost puternice și reverberează și astăzi. Într-o declarație pentru BASA-press, expertul economist Viasrion Ceșuev consideră că numirea acestuia ca Ministru de Finanțe nu este de bun augur, cu referire la măsurile luate de guvernul Sturza văzute de către analistul moldovean ca fiind catastrofale.

Cabinetul condus de Ion Sturza a fost primul guvern pro-european de la afirmarea Independenţei Republicii Moldova şi a traversat statul printr-o criză energetică puternică. Anatol Arapu ocupase poziţia de ministru din partea Partidului Democrat, şi deşi Guvernul din care a făcut parte a fost apreciat de instituţiile europene, acesta a fost demis de voturile deputaţilor comunişti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *