Acasă » Electricitate » Distribuitorii de energie vor trebui să aloce 6-7 miliarde de euro pentru tranziția energetică

Distribuitorii de energie vor trebui să aloce 6-7 miliarde de euro pentru tranziția energetică

27 septembrie 2023
Digitalizare
energynomics

Cheltuielile pe care operatorii de distribuție a energiei electrice din România vor trebui să le facă în cadrul tranziției energetice se vor ridica la circa 7 miliarde de euro până în 2033, însă investițiile în rețele vor trebui balansate cu cele în digitalizare.

„Tranziția energetică verde costă și în legătură cu asta trebuie să fim cu toții realiști. Din calculele noastre, doar pentru operatorii din România, pentru a asigura țintele până în 2033, ne trebuie investiții undeva la 6-7 miliarde de euro. Asta dacă vom cheltui smart, pentru că cea mai simplă soluție e să faci rețeaua astfel încât să suporte toate lucrurile despre care vorbim. Dar costurile unei astfel de rețele nu pot fi susținute. Investițiile în rețea sunt necesare, dar trebuie găsită o balanță între ele și soluțiile digitale, pe care va trebui să vedem cum le autorizăm. Pentru unele dintre ele nu avem un răspuns despre cum pot fi implementate”, a declarat Cosmin Ghiță, Director al Direcției de Digitalizate și Inovare din Distribuție Oltenia, cu ocazia conferinței DigitALL 2023, organizate de Energynomics.

Compania ia în calcul derularea unor proiecte-pilot care să vizeze utilizarea bateriilor de stocare a energiei în cadrul activității de distribuție a energiei, cu toate că acest domeniu nu este încă reglementat în România.

Unul dintre pilonii de dezvoltare a companiei este transferul către o rețea smart grid și automatizarea proceselor, iar în viitor compania se va axa mai mult pe digitalizarea rețelei cu clienții.

Introducerea contoarelor inteligente este o prioritate, deși în acest an compania a trebuit să încetinească extinderea acestui proiect din cauza lipsei componentelor și a creșterii peste așteptări a numărului de prosumatori. Anul viitor, compania a planificat creșterea numărului de contoare inteligente, sistemele suport fiind deja operaționale de un an.

”Reglementarea nu ne permite folosirea bateriilor în distribuția de energie, dar noi construim deja proiecte-pilot. Am discutat deja cu doi furnizori de baterii, dintre care unul din România. Chiar dacă nu le vom folosi în viitor, noi trebuie să înțelegem tehnologia”, a adăugat Ghiță.

Compania a început procesul de digitalizare încă din 2015 deoarece a anticipat dezvoltarea unor tendințe precum prosumatorul sau extinderea numărului de vehicule electrice. Din acest punct de vedere, anul 2023 marchează sfârșitul unui ciclu în care Distribuție Oltenia pune în producție ultimele sisteme pe care le planificase inițial. O serie de previziuni făcute în 2015 a fost deja depășite, stimulate de contextul politic și de războiul din Ucraina. ”Aproape 90% din stațiile de înaltă tensiune sunt SCADA și avem peste 1.400 de echipamente telecomandate. În acest an, alături de Siemens, upgradăm sistemul SCADA cu platforma integrată AMDS care să ne ajute să modelăm rețeaua având în vedere provocările legată de prosumatori și mașinile electrice”, a continuat Ghiță.

De altfel, compania se află în faza finală de implementare a unui proiect pentru care au fost utilizate și fonduri UE de 6,7 milioane de euro.

Conferința DigitALL 2023 a fost organizată de Energynomics, în parteneriat cu CIO Council și cu susținerea partenerilor noștri Eaton Electric, Huawei, NextGen, Schneider Electric, Siemens.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *