Acasă » Electricitate » Distribuitorii vor instala încă 100.000 de contoare inteligente până la sfârșitul anului

Distribuitorii vor instala încă 100.000 de contoare inteligente până la sfârșitul anului

28 august 2013
Electricitate
energynomics

Instalarea contoarelor inteligente este o revoluție discretă aflată deja în desfășurare. Toți distribuitorii de electricitate derulează proiecte pilot pentru a evalua eficiența aparatelor de măsurat inteligente, iar până la sfârșitul anului cel puțin încă o sută de mii de unități vor fi deja intra în casele clienților din România.

Primii beneficiari vor fi companiile de distribuție, care vor avea informații în timp real detaliate și corecte legate între altele de obiceiurile de consum, eventualele defecțiuni, vârfurile și golurile de sarcină din rețea. În beneficiul utilizatorilor va fi surplusul de date în legătură cu propriul consum, ceea ce va permite autoreglarea acestuia, iar pe termen mediu și lung, creșterea concurenței prin simplificarea procesului de transfer de la un distribuitor la altul, după modelul din telecom.

E.ON va instala 20.000 de unități până la sfârșitul anului

E.ON Moldova Distribuție a instalat până la finalul anului 2012 circa 14.300 de contoare inteligente ca parte a execuției programului “smart grid”. Până la finalul anului 2015 compania de utilități și-a propus să instaleze un total de 226.000 de contoare inteligente, în cadrul unui program de investiții de 30 milioane de euro dedicat dezvoltării rețelelor de acest tip.
Programul este bugetat cu 2020 ca orizont de finalizare, timp în care 80% dintre cei 1,4 milioane de clienți ai E.ON Moldova Distribuție trebuie să intre în posesia noilor contoare. În acest moment, în afara lucrărilor realizate zonal nu există alte criterii stabilite pentru luarea deciziei de a introduce ori nu la un client un astfel de contor.
Contoare-energie

Proiecte pilot pe 14.000 de clienți pentru CEZ Distribuție

Şi clienţii CEZ Distribuţie vor beneficia de introducerea sistemelor smart-metering. Conform spuselor reprezentanţilor companiei,”CEZ Distribuţie are în atenţie Directiva Europeană 72/2009 privind introducerea sistemelor smart metering, fiind în faza de analiză a tuturor aspectelor tehnice şi nu numai tehnice pe care le implică.”

Proiectul pilot a fost demarat de CEZ Distribuţie din 2012. În cadrul său 1.200 de clienţi au beneficiat de introducerea contoarelor inteligente, iar proiectul a fost utilizat pentru colectarea de date cu privire la determinarea impactului sistemului smart metering asupra consumatorului şi a reţelei de distribuţie. Proiecte pilot suplimentare sunt derulate de CEZ Distribuţie şi în 2013, pe un total de 13.000 de clienţi din aria sa de operare. Până la finalul programului naţional de introducere a sistemelor de smart metering, circa 80 % dintre cei 1,4 milioane de clienţi ai CEZ Distribuţie din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Mehedinţi, Vâlcea, Argeş şi Teleorman vor folosi contoarele inteligente.

Electrica a instalat peste 30.000 de contoare inteligente

Şi compania de stat Electrica a început montarea unor astfel de contoare, instalând peste 30.000 de unităţi. „Sunt proiecte pilot care trebuie finalizate până în 2014, pentru a se vedea eficienţa lor”, a declarat Ioan Roşca, directorul general al Electrica, pentru EvZ.
Potrivit acestuia, unul din principalele avantaje pentru casnici ar fi că nu vor mai avea facturi bazate pe consum estimat, ci pe cel real.

Enel a început cu Bucureștiul

Până la sfârșitul anului, Enel intenționează să monteze 30.000 de contoare inteligente în România, cele mai multe în București. Planul de implementare al proiectului de smart-metering prezentat de directorul programului de rețele inteligente din cadrul Enel Emil Constantinescu arată că aparatele de contorizare inteligentă vor începe a fi introduse pe scară largă din 2015, pentru ca proiectul să să încheie în 2022.

Enel este al doilea distribuitor de electricitate din România, cu 2,7 milioane de clienți, adică aproximativ 30% din piață. În 2005, Enel a cumpărat filialele de distribuție și furnizare a energiei din regiunile Muntenia Sud, Banat și Dobrogea. În Italia și Spania, Enel este lider de piață, administrând circa 45 de milioane de puncte de conectare.

Companiile de distribuţie promit clienților informații suplimentare și confidențialitate

Furnizorul platformelor de contorizare inteligentă pentru E.ON Moldova Distribuţie va fi stabilit în urma unor licitații realizate pe baza unui caiet de sarcini creat astfel încât instrumentul ales să respecte întocmai specificațiile tehnice trasate de ANRE. Reprezenţii E.ON Moldova Distribuţie au declarat pentru energynomics.ro că introducerea contoarelor inteligente va permite monitorizarea consumului şi a parametrilor de funcţionare a reţelei în timp real şi trasmiterea automată a acestor informaţii către distribuitor.
Conform companiei, clientul îşi poate gestiona mai bine consumul, şi implicit valoarea facturii, inclusiv prin utilizarea unor tarife cu facturare pe intervale orare. Totodată, erorile de facturare cauzate de erorile de citire a contorului vor fi eliminate. Pe de altă parte, monitorizarea parametrilor reţelei în timp real permite identificarea rapidă a unor eventuale disfuncţionalităţi şi reducerea duratei de intervenţie pentru remedierea acestora.

Pentru CEZ Distribuţie proiectele pilot oferă posibilităţi multiple de analiză şi de beneficii pentru companie şi pentru clientul utilizator. Compania ne-a declarat că “prin aceste proiecte pilot nu analizăm doar posibilităţile tehnice de realizare a soluţiei de smart metering şi avantajele clienţilor în noul sistem, ci aprofundăm analiza şi în aspecte legate de protecţia datelor în sistemul de citire la distanţă şi de protecţia căilor de comunicaţie.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *