Acasă » Interes general » Drăgan (MEEMA): Alocarea pentru România din Fondul de Modernizare va fi de circa 6-7 mld. euro

Drăgan (MEEMA): Alocarea pentru România din Fondul de Modernizare va fi de circa 6-7 mld. euro

21 octombrie 2020
Interes general
energynomics

Alocarea totală de bani europeni pentru România din Fondul de Modernizare destinat investiţiilor în sectorul energetic este estimată la suma de 6-7 miliarde de euro, din care aproximativ 1,3 – 2 miliarde de euro vor fi disponibili în primii doi ani, a declarat, marţi, secretarul de stat din Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), Dan Dragoş Drăgan, conform Agerpres.

„M-aş referi în principal la domeniile de activitate pe care noi, ca Minister al Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, le gestionăm şi în special m-aş referi la cele care sunt dedicate sectorului energetic. Iar aici ştim că avem la dispoziţie pentru următorii ani următoarele categorii de fonduri (europene, n.r.) care vor fi folosite pentru a ajuta tranziţia sectorului energetic, decarbonarea acestuia şi creşterea rezilienţei şi a capacităţilor de generare în România. Ca şi categorii de fonduri, în primul rând m-aş referi la Fondul de Modernizare, Fondul 10d, care este format din alocările de certificate de CO2 de care România va beneficia până în 2030, alocări care vor fi transformate în resurse financiare pentru ciclul de până în 2030. Estimăm ca alocarea totală pentru România să fie undeva în jur de 6-7 miliarde de euro. Desigur, această alocare depinde de preţul certificatelor de CO2 care vor fi vândute în această perioadă. Estimăm pentru primii 2 ani o valoare între 1,3 şi 2 miliarde de euro, bani disponibili pentru investiţii în sectorul energetic”, a afirmat Dan Dragoş Drăgan.

Secretarul de stat din Ministerul Economiei a explicat că investiţiile eligibile pentru prima axă a Fondului de Modernizare pot beneficia de finanţare europeană care să acopere întreaga valoare a proiectului.

„Acest Fond de Modernizare are două axe, axa principală, pe care sunt cuprinse investiţiile în capacităţi de producţie regenerabile, în stocaj, în reţele, iar la reţele intră şi reţelele de electricitate, gaze şi termoficare, eficienţă energetică. Iar pe Axa 2 sunt prevăzute investiţii în capacităţi de producţie ce au la bază drept combustibil gazul. Pentru prima axă finanţarea poate să ajungă până la 100% din valoarea proiectelor, iar pentru a doua axă până la 70%. În acest moment, grupul de lucru care se ocupă de implementarea Fondului de Modernizare lucrează în strânsă legătură cu vectorii din piaţă şi în viitorul apropiat cu consultantul ce va fi selectat pentru a definitiva principiile după care aceşti bani se vor aloca, pe diferite tehnologii, proporţiile de susţinere a capex-ului prin acest fond şi totodată se va avea în vedere şi distribuţia teritorială pentru o mai bună echilibrare a reţelei în următoarea perioadă”, a menţionat Dan Dragoş Drăgan.

Reprezentantul MEEMA şi-a exprimat speranţa că Ministerul Economiei va finaliza ghidul pentru acest program până la începutul anului viitor.

„La fel de important este că pe prima axă, pe axa prioritară, vor trebui alocate 70% din fondurile disponibile, iar pe axa 2, non-prioritară, vor fi alocate 30% din sumele disponibile. Ministerul a lansat la începutul lunii, şi până la sfârşitul lunii aşteptăm de la toţi participanţii din piaţă proiecte, o detaliere a acestora, a gradului lor de maturitate, pentru a avea o imagine completă, referitoare la oportunităţile şi necesităţile jucătorilor din piaţă. Sperăm ca la începutul anului viitor să avem şi Ghidul finalizat, iar pe baza acestuia să putem face primul call de proiecte. Trebuie precizat că până la sfârşitul lunii noiembrie, România, ca şi celelalte state care beneficiază de acest mecanism, va trimite la Comisie direcţiile referitoare la necesarul de investiţii pe diferite tipuri de tehnologii”, a precizat Dan Dragoş Drăgan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *