Planul național integrat de energie și schimbări climatice (PNIESC) va fi actualizat la nivelul perioadei 2022 – 2023, în contextul noilor ținte și discuții în desfășurare de la Comisia Europeană, a declarat, joi, în cadrul celei de-a 7a ediții a Energy Strategy Summit, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Dan Drăgan.
„Planul de decarbonare propus de Complexul Energetic Oltenia, unul dintre principalii producători de energie electrică pe bază de cărbune, va asigura o tranziție sustenabilă către o producție de energie electrică cu emisii reduse de carbon. Acest plan este cuprins în cadrul Strategiei Energetice a României și în cadrul Planului național integrat de energie și schimbări climatice, unde ne-am stabilit ca țintă o pondere a energiei regenerabile în total consum de 30,7%. Planul național integrat de energie și schimbări climatice va urma o actualizare la nivelul anului 2022 – 2023 și, în contextul noilor ținte și discuții în desfășurare la nivelul Comisiei Europene, cu siguranță că și ținta noastră va fi mai ridicată. Sursele de finanțare care vor fi disponibile în sectorul energetic în această decadă sunt sume impresionante care vin din Just Transition Fund, din Planul Național de Redresare și Reziliență și din Fondul de modernizare. Bani vor fi suficienți. Cum cineva spunea acum două săptămâni la o altă dezbatere că va ploua cu bani, chiar așa este. Ceea ce ne dorim este ca actorii din piață, cei care efectiv lucrează, dezvoltă și aduc plus valoare, să aibă proiecte cât mai mature care să poată fi finanțate prin aceste instrumente”, a susținut Drăgan, conform Agerpres.
Oficialul Ministerului Energiei a adăugat că, în cursul lunii iunie, România se va conecta pe piața spot cu alte trei state – Germania, Austria și Polonia.
„În acest moment este clară nevoia unor politici și a unor investiții specifice în aceste zone și sectoare pentru a combate pierderea locurilor de muncă asociată politicilor energetice și de mediu. Pentru aceasta, mecanismul de tranziție justă va contribui la diversificarea economiei și la recalificarea și incluziunea oamenilor din aceste zone afectate. Suntem în curs de a asigura tranziția de la cărbune la gaze naturale și energie regenerabilă și ne dorim atingerea țintelor climatice la nivelul anului 2030 și, totodată, a neutralității climatice pe care Uniunea Europeană dorește să o atingă la nivelul anului 2050 (…) Suntem interconectați cu țările vecine, avem o piață spot, o piață intra-day interconectată. Așteptăm în cursul acestei luni interconectarea și cu Germania, Austria și Polonia pe piața spot și considerăm că ceea ce se întâmplă în acest moment va conduce către un preț al energiei la nivel european. Pentru a putea avea o economie care să facă față acestor lucruri, vor fi disponibile mecanisme de finanțare, inclusiv pentru eficiența energetică, în cadrul industriei”, a menționat secretarul de stat.
În viziunea lui Dan Drăgan, dependența sectorului industrial de consumul de energie are nevoie, în prezent, de o transformare sustenabilă pentru o scădere semnificativă a emisiilor de gaze cu efect de seră.