Acasă » Petrol și Gaze » Consumatori » După 4 ani, Consiliul Concurenței și distribuitorii de benzină sunt tot în procese

După 4 ani, Consiliul Concurenței și distribuitorii de benzină sunt tot în procese

24 septembrie 2013
Consumatori
energynomics

Consiliul Concurenței a câștigat, la Curtea de Apel, procesul cu Petrom pentru amenda dată companiei petroliere în 2010, a declarat luni, Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. „Am câștigat procesul cu Petrom la Curtea de Apel în urmă cu două săptămâni. De regulă, companiile care pierd merg mai departe, la Înalta Curte”, a spus Chirițoiu.

Potrivit acestuia, Consiliul a mai câștigat până acum la Curtea de Apel procesul cu MOL, l-a pierdut pe cel cu Eni și mai sunt în pronunțare cele cu OMV, Lukoil și Rompetrol.

Vom merge mai departe la Înalta Curte

„Și noi vom merge mai departe la Înalta Curte în cazul procesului cu Eni”, a mai spus Chirițoiu.

În 2010, Consiliul Concurenței a sancționat o presupusă înțelegere ilegală

Cele șase companii petroliere au fost amendate în ianuarie 2010 pentru că s-au înțeles între ele să scoată de pe piață un sortiment de benzină, ceea ce contravine Legii Concurenței.

În total, petroliștii au primit o amendă de 880 de milioane de lei, cea mai mare din istoria sancțiunilor aplicate de Consiliul Concurenței.

Petrom a primit cea mai mare amendă, respectiv 336 milioane de lei, pentru că, potrivit autorității de concurență, a fost inițiatoarea cartelului.

OMV a primit o amendă de 137 milioane de lei, Rompetrol—159 milioane de lei, Lukoil—136 milioane de lei, MOL—80 milioane de lei și Agip (Eni)—12,9 milioane de lei.

Sursa

Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *