KazMunaiGas International, fosta Rompetrol, caută, până la sfârşitul anului, 31 de manageri care să preia conducerea unor staţii din mai multe localităţi din ţară. Selecţia antreprenorilor ce vor opera mai multe benzinării este parte a programului pe care Rompetrol îl începe din acest an, prin care un total de 75 de staţii vor trece sub conducerea unui manager extern, doar în 2015.
Managerii care doresc să preia conducerea unei benzinării Rompetrol trebuie să aibă experienţă în comercializarea carburanţilor, să aibă domiciliul în localitatea în care se află staţia şi să depună o garanţie reală la dispoziţia companiei, scrie economica.net.
La începutul lunii trecute, MOL a lansat un program similar, prin care căuta manageri pentru peste 50 de stații de alimentare cu combustibil din România
Cele 31 de staţii care încă îşi aşteaptă noul direct sunt din localităţile Alexandria, Arad , Bacău, Baia Mare, Bistriţa, Brăila, Braşov, Bucureşti, Caransebeş, Cluj, Constanţa, Dej, Deva, Feteşti, Vâlcea, Lugoj, Medgidia, Mediaş, Miercurea Sibiului, Oneşti, Orăştie, Roman, Satu Mare, Secuieni, Slobozia, Târgovişte, Târgu Jiu, Târgu Mureş, Timişoara, Tulcea, Vălenii de Munte.
Potrivit informaţiilor de pe site-ul Rompetrol, cerinţele pentru managerii ce-şi doresc să preia conducerea unei staţii sunt „experienţă de cel puțin doi ani în coordonarea unei echipe, abilităţi excelente de vânzare şi experienţă de cel puţin trei ani în activităţi de vânzare retail, cel puţin studii medii, limba engleză la nivel conversaţional şi lucrul cu pachetul MSOffice, depunerea unei garanţii reale (ipotecă sau depozit bancar) la preluarea unei staţii Rompetrol şi fără menţiuni în cazierul judiciar, reşedinţa în zona geografică în care este situată staţia preluată”.
Dacă cerinţele de mai sus sunt obligatorii pentru ca un candidat la şefia unei benzinării Rompetrol să fie eligibil, există şi caracteristici ce constituie un avantaj la selecţie, deşi nu sunt printre cele esenţiale. Astfel, experienţa de lucru într-o staţie de carburant şi în administrarea unei afaceri proprii vor reprezenta un avantaj real, ca şi disponibilitatea de a participa la un training operaţional furnizat de Rompetrol timp de patru săptămâni.
Rompetrol deţine al doilea cel mai mare lanţ de benzinării din România, după Petrom, cu 735 de puncte de distribuţie carburanţi. Compania este deţinută de kazahii de la KazMunaiGaz.