Acasă » Electricitate » E.ON dezvoltă, în colaborare cu Microsoft, o soluţie inteligentă şi eficientă pentru locuinţe

E.ON dezvoltă, în colaborare cu Microsoft, o soluţie inteligentă şi eficientă pentru locuinţe

27 septembrie 2018
Electricitate
energynomics

Casa viitorului va fi una inteligentă, iar asta va însemna facturi mai mici la energie şi îmbunătăţirea amprentei de carbon a proprietarilor de locuinţe, permiţând în acelaşi timp, în general, un nivel mai ridicat de libertate şi creşterea calităţii vieţii de zi cu zi. Această viziune devine acum realitate, iar E.ON, în colaborare cu Microsoft, poate face acest lucru posibil, anunță compania germană. Cele două companii au demarat o colaborare care se bazează pe o soluţie software pentru locuinţe, soluţie care impune noi standarde. E.ON urmează să lanseze prima versiune a acestui nou produs la începutul anului 2019.

Pe scurt, este un pas înainte pe care îl face tehnologia specifică locuinţelor inteligente. Soluţia în discuţie se concentrează, în principal, pe managementul energiei şi are ca scop combinarea datelor provenite de la toate aparatele electrice din casă – inclusiv sistemele de încălzire şi de răcire, instalaţiile fotovoltaice, bateriile sau încărcătoarele pentru vehicule electrice – pe o singură platformă, oferind astfel clienţilor o excelentă vedere de ansamblu prin intermediul unui panou accesibil, cu opţiuni simple de control. Până acum, generatoarele şi sistemele din casă erau controlate prin aplicaţii individuale, incompatibile unele cu altele. Prin această nouă soluţie, E.ON susține că pune la dispoziţia consumatorilor un sistem de control convenabil pentru fiecare unitate în parte, prin intermediul unei singure aplicaţii.

Folosindu-se de Inteligenţa Artificială şi de Internet of Things (IOT), platforma de control este una care învaţă în permanenţă şi este capabilă să se transforme într-un asistent personal. În mod foarte convenabil aşadar, sistemul de management al energiei propus de E.ON va putea anticipa momentul în care proprietarii se întorc acasă, de exemplu, setând dinainte temperatura dorită în locuinţă. Proprietarii pot, de asemenea, şi să controleze consumul de energie până la nivelul la care se asigură că, ori de câte ori e posibil, este utilizată doar energia autogenerată.

De asemenea, va fi posibil ca electricitatea în exces provenită de la o baterie de autovehicul electric sau de la un sistem fotovoltaic să fie comercializată pe piaţă, în cazul în care preţurile sunt mari şi comercializarea aduce beneficii proprietarului. În plus, sistemul poate şi să identifice disponibilitatea de energie regenerabilă ieftină din reţea, în cazul în care electricitatea produsă în casă nu este suficientă. E.ON va fi prima companie de energie care oferă această soluţie în Europa.

“Digitalizarea, IOT şi Inteligenţa Artificială ne deschid noi oportunităţi, pentru ca noi să le putem oferi clienţilor noştri soluţii mai convenabile şi mai eficiente. Ca rezultat al colaborării noastre cu Microsoft, ne-am propus să facem o schimbare de ritm în sectorul locuinţelor inteligente”, a subliniat Karsten Wildberger, Membru al Consiliului E.ON, adăugând următoarele: „Vă prezentăm o soluţie care duce la un nou nivel toate aspectele administrării energiei de acasă. Soluţia noastră se bazează pe tehnologii de ultimă oră şi ea se va afla în continuă dezvoltare.”

Galen Hunt, Director General Microsoft Azure Sphere, a declarat: „E.ON vine cu o viziune curajoasă pentru a transforma lumea într-un loc mai bun, făcând astfel posibilă gestionarea viitoare a energiei prin intermediul unor dispozitive sigure şi prin infrastructură cloud. Astfel, E.ON înţelege că utilizarea exclusivă de dispozitive de înaltă siguranţă este esenţială pentru câştigarea şi păstrarea încrederii clienţilor săi. Colaborarea noastră va garanta faptul că dispozitivele din cadrul noii soluţii de gestionare a energiei propusă de E.ON respectă cele mai înalte standarde de securitate existente.”

Siguranţa datelor este de maximă importanţă, având în vedere faptul că în fiecare sistem de management al datelor energetice din fiecare locuinţă se stochează şi se criptează extrem de multe informaţii. Datele sunt protejate de către Microsoft Azure Sphere, soluţia Microsoft pentru securizarea dispozitivelor conectate la internet. Azure Sphere are trei componente: microcontrolerii certificaţi Azure Sphere; Azure Sphere OS, un sistem de operare conceput special pentru securizarea aplicaţiilor ITL şi Azure Sphere Security Service, un serviciu cloud la cheie care oferă actualizări continue de securitate dispozitivelor conectate, pentru a se asigura că ele sunt protejate de ameninţările tot mai complexe. Această conexiune centralizată garantează faptul că întregul sistem este mult mai puţin expus atacurilor externe.

Produsul E.ON urmează să intre pe o piaţă care se află în creştere puternică. În prezent, în fiecare an se vând 40.000 de sisteme inteligente pentru acasă în întreaga Europă. Conform unui studiu pus la dispoziţia E.ON, se anticipează o creştere a volumului de pe piaţă de până la 200.000 de unităţi în următorii trei ani. Astfel, dacă utilizarea e-mobilităţii va creşte considerabil, atunci ne aşteptăm la rate şi mai mari de creştere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *