Operatorii economici la care statul şi unităţile administrativ-teritoriale deţin direct sau indirect o participaţie unică sau majoritară nu mai pot acorda remuneraţii reprezentanților în adunările generale ale acţionarilor, potrivit unei Ordonanţe de Urgenţă aprobate de Guvern.
Actul normativ modifică şi completează Ordonanţă Guvernului 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct sau indirect o participație majoritară, conform Hotnews.
Potrivit Guvernului, în OUG adoptată se mai precizează că statul şi unităţile administrativ-teritoriale, în exercitarea calităţii de acţionar la societăţile la care deţin direct sau indirect o participaţie unică sau majoritară, acordă mandate cu titlu gratuit reprezentanţilor săi în adunările generale ale acţionarilor acestor societăţi.
Guvernul susţine că a ţinut cont de obligativitatea asigurării unui tratament egal între acționarii unei societăţi, precum şi necesitatea luării unor măsuri care să conducă la optimizarea cheltuielilor societăţilor la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară.