Aparatul de aer condiţionat este unul dintre marii consumatori de energie din casă, fiind responsabil pentru circa 17% din consumul anual al unei gospodării, conform E.ON România.
Potrivit unor studii realizate de Comisia Europeană, un sistem de aer condiţionat obişnuit utilizează aceeaşi cantitate de energie electrică într-o singură lună cât consumă un frigider cu congelator într-un an. De aceea, într-un context marcat de creşterea preţurilor la energie, achiziţia unui sistem cât mai eficient din punct de vedere energetic reprezintă o alegere înţeleaptă.
Înlocuirea unui aparat vechi, dar care încă funcţionează, poate părea o investiţie inutilă, însă nu este aşa. Potrivit sursei citate, se obţine un confort superior printr-o răcire performantă, iar diferenţa de bani faţă de un aparat mai puţin eficient este recuperată datorită consumului de energie mai scăzut.
„Un număr de 10.000 de clienţi casnici ai E.ON au ales, în ultimii doi ani, soluţia de răcire la cheie E.ON Cool cu aparat de aer condiţionat şi servicii tehnice incluse. Datorită tehnologiei Inverter, asigură o performanţă energetică crescută şi ajută la reducerea consumului de electricitate cu până la 33%. Astfel, clienţii companiei economisesc împreună circa 1.000.000 de kWh pe an, comparativ cu utilizarea unor aparate cu eficienţă scăzută”, susţin reprezentanţii E.ON.
Potrivit reprezentanţilor companiei, pentru economii la factura de energie un consumator trebuie să aleagă un aparat de aer condiţionat cu tehnologia Inverter, să cureţe filtrele aparatului de aer condiţionat o dată la două luni şi să seteze temperatura optimă în locuinţă.
„Temperatura pentru funcţionarea optimă a unui aparat de aer condiţionat este între 21°C şi 25°C. Pentru o temperatură ambientală mai scăzută de 21°C, aparatul de aer condiţionat va fi solicitat la o putere crescută şi va consuma mai multă energie electrică”, se menţionează în comunicat.