Acasă » Interes general » E.ON Energie România donează 100 MWh Colegiului Național de Artă din Târgu-Mureș

E.ON Energie România donează 100 MWh Colegiului Național de Artă din Târgu-Mureș

22 iulie 2024
CSR
energynomics

E.ON Energie România a donat 100.000 kWh Colegiului Național de Artă din Târgu-Mureș, cu ajutorul participanților la Electric Castle, până în 21 iulie, ultima zi a festivalului.

Campania „Dăruiește Lumină”, inițiată de E.ON în 2015, a ajuns pentru al doilea an consecutiv la festivalul Electric Castle și a lansat o nouă provocare celor dornici să se distreze și, în același timp, să facă o faptă bună. Aceștia au vizitat standul E.ON Home Stage, alimentat 100% cu energie regenerabilă prin intermediul E.ON Solar Home și au luat parte la activitățile ce îi așteaptau acolo.

Astfel, cei ce au ajuns la standul E.ON s-au putut întrece pedalând pe biciclete electrice și chiar au câștigat una, în urma unei trageri la sorți. În bucătăria E.ON Life iubitorii de cafea au participat la ateliere de preparat cafea sau au creat propriul suvenir de festival la atelierul de ceramică. Chiar și relaxarea cu o carte din biblioteca pregătită cu ajutorul partenerilor de la Asociația Cărțile pe Față a contribuit la donarea de energie către Colegiul Național de Artă din Târgu-Mureș. Fotografii creative în camera răsturnată și o experiență senzorială Frosted Wave într-un spațiu imersiv și revigorant au fost alte suprize pentru cei prezenți acolo.

Orice interacțiune a vizitatorilor a fost transformată în 50 kWh, iar Colegiul Național de Artă din Târgu-Mureș va beneficia de maximum 100.000 kWh de energie donată de către E.ON Energie România cu ajutorul celor prezenți la festival.

De peste 75 de ani, Colegiul Național de Artă din Târgu-Mureș cultivă pasiunea pentru muzică, arte plastice, teatru și arhitectură a tinerilor, la acest moment fiind înscriși 500 de elevi care învață în limbile română și maghiară. Efortul elevilor este răsplătit an de an prin numeroase premii la olimpiadele naționale, anul acesta obținând locul 1 la design textil și locul 3 la pictură, respectiv sculptură.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *