Acasă » Petrol și Gaze » E.ON: Nu există gaze la preţuri rezonabile pe termen lung, pentru a fi redus preţul la populaţie

E.ON: Nu există gaze la preţuri rezonabile pe termen lung, pentru a fi redus preţul la populaţie

24 iunie 2020
Consumatori
energynomics

E.ON România susţine că nu există în prezent pe piaţă cantităţi de gaze disponibile la preţuri rezonabile şi pe termen lung, astfel încât facturile populaţiei să scadă de la 1 iulie, însă nu este exclus ca acest lucru să se întâmple în perioada următoare, conform Agerpres.

De la 1 iulie, piaţa gazelor va fi complet liberalizată, iar consumatorii casnici nu vor mai plăti preţuri reglementate. Marii furnizori, E.ON şi Engie, au trimis clienţilor lor oferte la preţurile care erau în vigoare şi până acum, în timp ce ministrul de resort, Virgil Popescu, susţine că facturile ar trebui să scadă cu 10-15%.

Întrebaţi care au fost motivele pentru care E.ON a decis să trimită oferte populaţiei la acelaşi preţ ca până acum, reprezentanţii companiei au arătat: „Preţul final al gazelor naturale pentru perioada de livrare 1 iulie 2020 – 30 iunie 2021 a fost determinat pe baza costurilor cantităţilor deja achiziţionate sau aflate în depozitele de înmagazinare subterană, precum şi a costurilor de achiziţie estimate începând cu 1 iulie a.c., pentru cantităţile rămase de achiziţionat. Ceea ce este foarte important este că oferta noastră este una fermă, preţul fiind stabil pentru 12 luni (cu excepţia cazului în care tarifele reglementate de către ANRE vor suferi modificări), asigurând acoperirea consumului din sezonul rece, când costurile sunt mult mai mari având în vedere vârfurile de consum şi obligaţia de a înmagazina gaze în depozite”.

Reprezentanţii E.ON au explicat că, din consumul casnic pe un an întreg, 80% se înregistrează iarna, diferenţa dintre consumul din timpul verii şi cel din sezonul rece fiind de 1 la 6, iar gazele necesare pentru acoperirea acestui vârf de consum sunt mai scumpe şi sunt achiziţionate de regulă din import, la preţuri mai mari.

„Preţul final al gazului pentru clienţii casnici cuprinde atât costul de achiziţie al gazului de pe piaţa internă, cât şi următoarele costuri suplimentare pentru noi: costul gazului din import pentru acoperirea vârfurilor de consum din perioada rece (să nu uităm că oferta noastră e valabilă 1 an de zile), precum şi costul serviciilor de înmagazinare, al serviciilor de transport, al serviciilor de distribuţie şi al serviciilor de furnizare. Tarifele aferente serviciilor reglementate de transport, distribuţie şi înmagazinare subterană a gazelor naturale reprezintă costuri externe care nu pot fi negociate de compania noastră, fiind stabilite de către ANRE”, potrivit E.ON.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *