Acasă » Regenerabile » E.ON transferă activitatea de regenerabile către RWE

E.ON transferă activitatea de regenerabile către RWE

2 octombrie 2019
Regenerabile
energynomics

Parte a tranzacţiei de achiziţionare şi integrare a innogy, E.ON a transferat activitatea de regenerabile către RWE. Pentru E.ON, renunţarea la E.ON Climate & Renewables marchează finalul unei poveşti extraordinare de succes.

Facilităţile aferente producţiei de energie din surse regenerabile la scară industrială au fost un punct central de interes în cadrul strategiei de dezvoltare a E.ON încă din anul 2007. Investiţiile de peste 12 miliarde Euro au ajutat E.ON să devină unul din cei mai mari producători mondiali de energie verde. Fermele eoliene continentale precum Roscoe din Texas, cu o putere de 782 megawaţi (MW), au constituit o parte esenţială a acestei dezvoltări. La momentul finalizării sale, în 2009, Roscoe era cea mai mare fermă eoliană continentală (onshore) din lume, astăzi situându-se pe locul al cincilea. De foarte curând, E.ON a început construcţia Nysäter, un proiect de 475 MW, care se va constitui într-una din cele mai mari ferme eoliene a Europei. Se fac pregătiri în acest moment în vederea extinderii către Japonia, Mexic, Chile şi Australia.

E.ON este, de asemenea, una dintre primele companii din lume care s-au lansat în producţia de energie eoliană offshore, jucând astfel un rol esenţial în transformarea acestei tehnologii într-o activitate matură şi competitivă. Compania a participat şi la construirea London Array, care, la momentul finalizării sale în 2013, era cea mai mare fermă eoliană offshore. Anul trecut E.ON a pus în funcţiune Arkona, o fermă eoliană din Marea Baltică, lângă Germania, stabilind în acest fel un nou standard pentru încheierea la timp a lucrărilor aferente construirii unei ferme eoliene offshore, încadrându-se, în acelaşi timp, în bugetul propus.

Portofoliul pe care E.ON l-a transferat la RWE include şi proiecte de energie solară şi pe bază de baterie. E.ON a construit sau construieşte proiecte de energie regenerabilă în întreaga lume, totalizând 9.000 megawaţi, o cantitate suficientă pentru a satisface necesarul de energie al Belgiei. Din cei 9.000 MW construiţi de E.ON şi partenerii săi, aproximativ 6.800 MW sunt deţinuţi de către E.ON. Împreună cu aceste active, au fost transferaţi la RWE şi 1.500 de angajaţi.

“Activităţile noastre au ajutat la pavarea drumului spre industrializare şi reducerea costurilor aferente energiei regenerabile. În combinaţie cu RWE, activitatea de regenerabile a E.ON şi innogy se va constitui într-o platformă atractivă cu un mare potenţial de dezvoltare. Aş dori să mulţumesc colegilor noştri de la E.ON Climate & Renewables, conduşi de către Anja Dotzenrath, pentru munca deosebită pe care au depus-o. Sunt sigur că acum, făcând parte din RWE, vor avea cele mai bune condiţii posibile pentru continuarea dezvoltării cu succes a activităţii de regenerabile”, a afirmat Directorul General Executiv al E.ON, Johannes Teyssen, continuând mai apoi astfel: „E.ON se va implica şi pe mai departe îndeaproape în activitatea de regenerabile, care credem cu tărie că va fi sursa principală de furnizare a energiei în viitorul apropiat. Pe teritoriile germane acoperite de reţelele noastre, noi conectăm mai mult de 90% din facilităţile eoliene şi solare la sistemul energetic. Reţelele noastre vor deveni „internetul tranziţiei energetice”. Ele vor asigura clienţilor noştri accesul la energia, încălzirea, răcirea şi mobilitatea verde. Astfel, mergând tot înainte, ne vom concentra pe această infrastructură şi pe soluţiile pentru clienţi. În plus, sediul nostru va găzdui noul Centru de Inovare al E.ON. În viitor, Essen va da, astfel, tonul atât unei tranziţii energetice de succes în Europa, cât şi reducerii emisiilor de carbon.”

Chiar dacă a operat acest transfer, E.ON va rămâne în continuare angajat în activitatea de producere a energiei din surse regenerabile. Compania va oferi clienţilor rezidenţiali, industriali, comerciali şi municipali soluţii de producere a energiei verzi adaptate fiecăruia în parte, ajutându-i, în acest fel, să îşi reducă amprenta carbonică şi să joace un rol activ în protejarea climei terestre. De exemplu, panourile solare, soluţiile de stocare a energiei şi aplicaţiile inteligente pentru acasă oferite de E.ON îi vor ajuta pe clienţii rezidenţiali să îşi producă propria energie şi să o folosească în mod cât mai eficient posibil.

În plus, E.ON îşi va extinde activitatea de vânzare a soluţiilor de eficienţă energetică mai departe, către clienţii de business, ajutându-i să producă energie din surse regenerabile, utilizând energia solară şi cea eoliană la scară mică. De exemplu, în prezent E.ON instalează panouri solare pe acoperişurile clădirilor care găzduiesc centrul de logistică Audi din Győr, Ungaria. Având o suprafaţă de aproximativ 160.000 metri pătraţi, aceasta va fi cea mai mare fermă solară pe acoperiş din Europa.

Reţelele de energie ale E.ON joacă şi ele, la rândul lor, un rol important în tranziţia energetică. Reţelele regionale de distribuţie ale companiei deja livrează mai bine de o treime din energia regenerabilă a Germaniei către clienţi. Prin intermediul unor investiţii de miliarde, E.ON permite acestor reţele să primească şi să distribuie tot mai multă energie regenerabilă, în acelaşi timp satisfăcând şi nevoia de extindere a e-mobilităţii.

Un alt pas în cadrul acestei tranzacţii va fi transferarea activităţii de regenerabile a innogy la RWE, de către E.ON. Acest lucru se va întâmpla cât mai curând posibil, în 2020.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *