Clădirile inteligente sunt viitorul. Mai mult decât atât, clădirile inteligente sunt deja prezentul. Din sectoare diferite și cu abordări specifice, fiecare dintre cei nouă vorbitori invitați la ediția din 28 februarie a Energy Breakfast Club, a prezentat soluții tehnologice, produse financiare sau informații determinante pentru o necesară schimbare de mentalitate. Înțelegerea conceptului de clădire inteligentă trebuie să depășească cercul experților, prin comunicarea și explicarea avantajelor (sănătate, siguranță, economie de resurse naturale și de bani) pe care noile tehnologii le oferă deja beneficiarilor, celor care locuiesc sau muncesc în clădirile zilelor noastre.
Dr. Ing. Ionel-Puiu Golgojan, din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), a lansat conversația, iar aceasta a devenit în mai multe rânduri un adevărat atelier de lucru în care s-au implicat cu întrebări, propuneri și comentarii numeroși specialiști dintre cei peste 60 de participanți la conferința organizată de Asociația Investitorilor de Real Estate din România – AREI și energynomics.ro.
Securitatea la incendiu – dincolo de normative
IGSU a numărat 33.351 de incendii în 2017, cu aproape 20% mai multe decât în 2016. Incendiile produse în locuințe sau în apropierea acestora au reprezentat peste 35% din total; dacă lăsăm deoparte incendiile de vegetație (46% din total), cele mai frecvente cauze au fost instalațiile electrice defecte (27%), coșul de fum defect sau necurățat (15%) și mijloacele de încălzire (6%). Un factor favorizant este lipsa de educație și comportament preventiv din partea acestora, motiv pentru care IGSU desfășoară nu mai puțin de 7 campanii de informare!
DESCARCĂ PREZENTAREA LUI IONEL-PUIU GOLGOJAN
Normativele în vigoare cu privire la prevenirea incendiilor sunt respectate, la nivelul proiectelor de construcții rezidențiale, a subliniat reprezentantul IGSU. În ceea ce privește calitatea lucrărilor executate și verificarea respectării proiectelor, responsabilitatea primă cade în sarcina beneficiarului, la momentul recepției. Mai mulți experți din public au afirmat că rolul IGSU ar trebui să crească astfel încât să acopere inclusiv verificarea respectării proiectelor, pentru a fi identificate construcțiile neconforme din punct de vedere al securității a incendiu. Totodată, experții au sesizat și faptul că normativele datând din 2008 sunt de mult depășite de avansul tehnologic. Au apărut soluții noi și mai sigure pentru prevenirea incendiilor (inclusiv a celor provocate de defecțiuni la instalațiile electrice), dar în lipsa unor impuneri legale, (prea mulți) constructori aleg varianta mai ieftină, chiar dacă este mai puțin sigură.
Colaborare între producătorii de tehnologie și dezvoltatorii imobiliari
Antoanela Comșa, director general al grupului de firme Granvia și președintele boardului Asociației Investitorilor de Real Estate din România – AREI, a expus avantajele clădirilor inteligente, care pot fi descrise succint ca facilități pentru administratorii / proprietarii clădirii, dar și pentru ocupanții acesteia. Concret, acestea permit integrarea activităților de administrare a clădirii, la costuri acceptabile, pentru confortul și siguranța locatarilor. Cu titlu de exemplu, costul pentru tehnologiile care oferă inteligența unui imobil, în principal telecomunicațiile, reprezintă până la 20% din costul întregii construcții, o pondere de trei ori mai mare decât în urmă cu 15 ani. Prevederea unei rețele unice de cabluri pentru toate sistemele aduce reduceri de 15-20%, a opinat Antoanela Comșa.
Beneficiile clădirilor inteligente
- costuri scăzute de instalare a sistemului de control
- reducerea costurilor operaționale de modificare
- disponibilitatea investiției pentru dispozitive de interfațare viitoare
- reducerea costurilor energetice
DESCARCĂ PREZENTAREA ANTOANELEI COMȘA
Principalele obstacole în dezvoltarea mai rapidă a clădirilor inteligente țin de costurile ridicate, necunoașterea beneficiilor, lipsa unor facilități financiare sau fiscale, precum și soluții insuficient dezvoltate sau adaptate condițiilor din România, a sintetizat președintele AREI. “Considerăm că o mai bună promovare, cu prezentarea avantajelor clienților finali, o mai bună colaborare între producătorii sistemelor și dezvoltatorii imobiliari ar putea conduce la realizarea mai multor clădiri inteligente”, a concluzionat Antoanela Comșa.
Telekom: Răspuns integrat prin valorificarea tehnologiei digitale
Răzvan Ionescu, Director Marketing Business Segment la Telekom, a început prin a explica implicarea unei mari companii de telecomunicații în segmentul clădirilor inteligente prin impactul major și în continuă creștere al tehnologiilor digitale asupra vieții contemporane. “Tehnologia 5G aduce posibilitatea de conectare în timp real la viteză aproape nelimitată și o latență foarte mică, ceea ce înseamnă că aduce posibilitatea de automatizare în timp real a dispozitivelor care necesită acțiuni aproape imediate”, a sintetizat Răzvan Ionescu. Mașinile conduse fără șofer vor fi o formă de manifestare, iar clădirile inteligente sunt, la rândul lor, un alt segment influențat în mod major de tehnologiile de comunicații, în principal pe trei linii de acțiune: eficiența costurilor în domeniul construcției și operării clădirilor, IoT (dispozitive, senzori și conectivitate), dar și suitele de platforme și aplicații personalizate pentru analiza și interpretarea datelor.
“Telekom este deja activ în zona de IoT și clădiri inteligente în România, dar mai ales prin foarte multe proiecte dezvoltate de Deutsch Telekom”, iar un concept deja implementat în România permite, printre altele, planificarea utilizării și automatizarea echipamentelor din spațiile de ședințe, optimizarea utilizării spațiilor, integrarea sistemelor de management ale clădirii.
Reprezentantul Telekom s-a referit și la soluții care permit prevenirea incendiilor prin identificarea ariilor de defecțiuni înainte ca acestea să se producă: “putem măsura nivelul de zgomot la nivel ultrasonic generate de defecțiunile dintr-un tablou electric și putem identifica zona unde poate să apară un incident”.
Instalațiile fac clădirile inteligente
Mihaela Gușă, Building Market Segment Manager la Schneider Electric România a prezentat platforma EcoStruxure Power, o arhitectură deschisă de management al energiei, care permite conectarea aparatelor ți echipamentelor, colectarea și analiza automatizată a datelor în vederea adoptării deciziilor corecte.
“Ce nu măsurăm nu putem optimiza”, a afirmat Mihaela Gușă, detaliind propunerea Schneider Electric: implementarea de soluții care să conducă la informarea și educarea utilizatorului, înțelegerea situației de fapt și la posibilitatea de a anticipa problemele de funcționare și de a reacționa preventiv.
DESCARCĂ PREZENTAREA MIHAELEI GUȘĂ
“O clădire dotată cu astfel de instalații este mai valoroasă, este o clădire care poate fi închiriată sau vândută mai scump”, a subliniat Mihaela Gușă. În susținerea acestei afirmații, reprezentantul Schneider Electric a expus statisticile realizate la nivel de grup cu privire la avantajele cuantificabile legate de siguranța în exploatare, fiabilitatea imobilului sau eficiența energetică. “Per ansamblu, implementarea unor astfel de soluții înseamnă o creștere a investiției inițiale cu aproximativ 10-12%, însă analizele indică o perioadă de recuperare a investiției de circa doi ani.” Pentru a avea mai multe clădiri inteligente este nevoie ca toți cei implicați (dezvoltatori, proiectanți, reglementatori) să înțeleagă aceste avantaje și să învețe să le comunice eficient către utilizatorul final, a concluzionat Mihaela Gușă.
Digitalizarea nu va veni. Este deja aici.
Impactul economic al digitalizării este estimat la minim patru mii de miliarde de dolari anual, până în 2025, a amintit Tomasz Wolanowski, Country Managing Director ABB România, în deschiderea prezentării domniei sale, citând rezultatele unui studiu realizat de McKinsey Global Institute. Ca jucător activ în toate sectoarele care sunt și vor fi afectate de impactul digitalizării, ABB dispune de soluții deja implementate și testate în segmentul de utilități, industrial, transporturi și infrastructură.
„Prin intermediul monitorizării de la distanță, putem detecta adesea până la 90% din probleme. Putem reduce costurile de întreținere cu 20% și economisim 5% din energie în transporturi”, a declarat Tomasz Wolanowski. Domnia sa a prezentat avantajele unei platforme de tipul ABB Ability™, descrisă drept un set integrat de tehnologii de cea mai bună calitate care oferă beneficiarilor durată mai mare de viață a echipamentelor, viteză și randamente sporite.
DESCARCĂ PREZENTAREA LUI TOMASZ WOLANOWSKI
„Digitalizarea transformă fiecare aspect al vieților noastre, iar oportunitățile sunt deja aici. Trebuie să combinăm inovațiile IT cu expertiza tehnologică și operațională, un domeniu în care ABB Ability™ pune deja la dispoziție o gamă largă de soluții de vârf „, a concluzionat Wolanowski.
Trebuie să punem produsele la dispoziția utilizatorului final
Mark Velody, Project Manager – EBRD GEFF Romania / Tractebel Engineering a prezentat cele mai recente inițiative ale BERD în domeniul finanțării acțiunilor de eficiență energetică în România. “Ceea ce ne propunem este să transformăm o idee într-o investiție concretă având ca rezultat creșterea eficienței energetice, într-un mod simplu și nebirocratic”, a subliniat Mark Velody.
Dedicată sectorului rezidențial, inițiativa a pus la dispoziție 100 de milioane de euro prin intermediul a două bănci comerciale (Banca Transilvania și Unicredit), cu susținerea tehnică din partea Tractebel Engineering.
DESCARCĂ PREZENTAREA LUI MARK VELODY
Prin intermediul băncilor asociate, persoanele fizice pot obține finanțare la costuri mai mici decât cele existente pe piață pentru îmbunătățirea performanțelor energetice ale locuințelor prin credite ipotecare, credite de consum și carduri de credit.
Mark Velody a prezentat condițiile de eligibilitate pentru creditele ipotecare în vederea îmbunătățirii performanțelor energetice ale clădirii, precum și platforma online unde sunt expuse tehnologii de vârf pentru încălzire, ventilare, iluminat, izolare, certificate de către expertul tehnic Tractebel Engineering drept eficiente energetic.
Pentru mai multe informații vizitați site-ul facilității sau contactați consultantul facilității (Tractebel Engineering) trimițând un e-mail sau folosind help-line 031 22 48 104.
Tabloul de bord al clădirii înseamnă eficiență și confort
În intervenția domniei-sale, Andrei Bucur, Business Development Manager la MET România Energy Marketing, a propus o distincție între clădirile inteligente (cele care permit monitorizarea automată a indicatorilor relevanți) și clădirile verzi (cele care au un impact minim asupra mediului înconjurător). La modul ideal, o clădire inteligentă pune la dispoziția administratorului un tablou de bord complet cu informații în timp real și cu posibilitatea de intervenție asupra aspectelor legate de iluminat, climatizare, siguranță și contorizare.
DESCARCĂ PREZENTAREA LUI ANDREI BUCUR
Reprezentantul MET România a prezentat un caz fericit de colaborare reușită cu un dezvoltator care “a înțeles că diferențierea nu se face neapărat prin aspectul imobilului, ci prin tehnologia încorporată”. În cartierul inteligent Popasului Residence, din nordul Bucureștiului, casele au fost dotate cu panouri fotovoltaice și cu un sistem de smart home, menit să ușureze viața utilizatorului și în același timp să eficientizeze consumul de energie al locuinței. “Panourile fotovoltaice garantează un aport semnificativ la încălzirea locuinței și un cost redus la factura de întreținere”, a explicat Andrei Bucur, care a continuat: „Casa inteligentă înseamnă mai mult decât automatizarea și controlul de la distanță a iluminării artificiale, al sistemului de aer condiționat sau al draperiilor”. În studiul de caz prezentat, MET a proiectat și implementat o conexiune între sistemul de încălzire și panourile fotovoltaice, astfel încât, pe timp de iarnă, sistemul de încălzire pornește pe aer condiționat și încălzește clădirea până când se consumă bateriile. Din acel moment, sistemul oprește alimentarea cu energie electrică și pornește sistemul pe bază de gaze naturale, moment mai ieftine decât energia electrică. „Cred că aceasta este direcția și anume soluții concrete care să însemne un control mai bun și un confort sporit la costuri mai mici”, a sintetizat Andrei Bucur.
Niagara – soluție de management pentru clădiri inteligente
Adrian Vlăduț, Application Engineer la Phoenix Contact a prezentat abordarea Centrului de competență pentru BIoT (Buildings and Internet of Things) din cadrul grupului german Phoenix Contact. Compania Sysmik GmbH, din Dresda, parte a grupului înființat în anul 1923, a dezvoltat o platformă software (Niagara) care, în combinație cu componente hardware, permite o gestionare simplă, sigură și eficientă a clădirii.
DESCARCĂ PREZENTAREA LUI ADRIAN VLĂDUȚ
Adrian Vlăduț a expus automatul programabil industrial scalabil ILC 2050 BI care suportă un sistem modular de intrări/ieșiri, o configurare simplă și integrarea perfectă cu platforma software. Ansamblul pune la dispoziție un sistem de vizualizare detaliată și spectaculoasă a sub-sistemelor specifice unor clădiri complexe pentru:
- monitorizarea și optimizarea energiei
- controlul energiei regenerabile
- managementul clădirilor
- întreținerea facilităților
- securitate
- e-mobility
Studiul de caz prezentat – clădirea 4 din campusul companiei Phoenix Contact Electronics din Bad Pyrmont (Germania) – a dovedit eficacitatea sistemului propus, inclusiv printr-o recuperare rapidă a investiției, în urma reducerii cu 43% a costurilor anuale de întreținere.
ATREA: Sisteme complete de ventilație cu facturare pe apartament
Dorin Șalamac, directorul general pentru România, a prezentat liniile de produse ale holdingului ATREA, fondat în 1990 și prezent în peste 23 de țări. Domnia sa a insistat asupra sistemelor de ventilație pentru bucătării – tavane de ventilare sau hote – care asigură extracția aerului uzat, filtrare, recuperare de căldură și reinjecție de aer proaspăt. „Cele mai mari pierderi apar ca urmare a comportamentului utilizatorilor, care folosesc echipamentele la putere maximă, chiar și atunci când nu ar fi nevoie”, a precizat Dorin Șalamac. “Pentru a elimina aceste pierderi punem la dispoziție un sistem automatizat de control al ventilației ancorat în gradul de utilizare a aparatelor de gătit.”
Principala linie de produse ale ATREA se constituie din sistemele de tratare a aerului cu performanțe care depășesc nivelurile impuse prin normativele și certificările internaționale. “De exemplu, gradul minim de recuperare a căldurii trebuie să fie de 73%, iar produsele noastre obțin o recuperare a căldurii de 93%”, a subliniat reprezentantul ATREA.
DESCARCĂ PREZENTAREA LUI DORIN ȘALAMAC
Pentru sectorul rezidențial, sistemele Duplex EC5 și ECV5 sunt deja implementate în peste 30 de imobile din complexul de case pasive “Amber Gardens”. „În plus, față de echipamente și produse, soluția de smart-box-uri este gândită pentru blocurile de apartamente, fiindcă permite control independent pentru fiecare apartament în parte și facturare individuală”, a explicat Dorin Șalamac. Asemenea soluții sunt foarte potrivite și pentru spațiile de învățământ – școli, grădinițe etc -, unde reabilitările (izolare, exterioară, geamuri termopan etc) nu rezolvă problema calității aerului. Aparatul poate fi montat cu ușurință în clădirile existente, pentru că nu implică sisteme de tubulatură și are rezultate excelente în împrospătarea aerului, a mai spus reprezentatul ATREA, cu referire la DUPLEX INTER 850, echipament instalat într-un proiect pilot la Liceul Mihai Viteazul din București.
Au asistat la prezentări și au participat la discuții peste 60 de experți, reprezentanți ai ABB România, AICPS, AON, ATREA, Automobile Bavaria, BTRL, CBRE Romania, EfdeN, Electrogroup SA, EnergoBit, Enevo Group, ENGIE, Erste Group Immorent, ESIMO România, Eximprod Grup, General Investigation, Global Technical Controls, IGSU, JQ Development, KNX, MET România Energy Marketing, Microsoft, MoneyCorp, Nepi Rock Castle, Norisk Imobiliare, Phoenix Contact, Photon Energy, Popasului Residence, Ruxpro, Schneider Electric, SGS România, Socomec, Stratum Enclosures, Talent Reserve, Telekom, Tractebel Engineering, Transgaz.
Energy Breakfast Club a fost organizat de Asociația Investitorilor de Real Estate din România – AREI și energynomics.ro, cu susținerea partenerilor noștri: ABB România, Aon România, ATREA România, MET România Energy Marketing, Phoenix Contact, Schneider Electric, Telekom România, Tractebel Engineering.
Participare
În 2018, energynomics.ro va organiza 10 ediţii de Energy Breakfast Club. Calendarul şi temele propuse sunt disponibile în pagina dedicată Energy Breakfast Club.
Participarea la Energy Breakfast Club este deschisă tuturor profesioniștilor din industria energetică românească, precum și din sectoarele conexe, pe baza invitației personalizate lansate de energynomics.ro. Ne puteți scrie la office at energynomics.ro pentru a solicita o invitație!
Energy Breakfast Club este o întâlnire de 2-3 ore în care specialiștii din energie se pun la curent cu cele mai noi informații și cele mai influente opinii pe una dintre temele fierbinți ale momentului.
Din postura de gazdă, începând cu ora 09.00, energynomics.ro pune la dispoziție moderatorul și cafeaua, propune tema și lansează invitațiile către speakeri. Aceștia sunt selectați dintre cei mai buni cunoscători ai tematicii și devin responsabili cu provocările intelectuale și organizarea ideilor. Prezentările nu depășesc 20 de minute și se doresc a fi puncte de pornire pentru dinamice schimburi de idei și perspective.
Clubul se închide la ora 13.