Acasă » Interes general » Economia României a crescut cu 5,2% în primele trei luni din 2022

Economia României a crescut cu 5,2% în primele trei luni din 2022

17 mai 2022
Interes general
energynomics

Economia României a crescut cu 5,2% în primul trimestru al acestui an faţă de trimestrul precedent, în timp ce faţă de perioada similară a anului trecut avansul consemnat a fost de 6,5%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate marţi.

În ceea ce priveşte evoluţia PIB în ultimul trimestru al anului trecut, INS a explicat faptul că pe serie ajustată sezonier indicii de volum au fost modificaţi faţă de a doua variantă provizorie ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2022, cât şi a schimbării modelului aplicat pentru ajustarea sezonieră în seria trimestrială.

Astfel, dacă potrivit datelor publicate în aprilie PIB a scăzut cu 0,1% în ultimul trimestru al anului trecut, noile date arată că economia a consemnat un avans de 1%, conform Agerpres.

La începutul acestei luni, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a revizuit în scădere cu 1,4 puncte procentuale, la 2,9%, estimarea de creştere a economiei româneşti pentru acest an, de la 4,3% cât previziona anterior.

Estimările publicate de CNSP sunt în linie cu previziunile instituţiilor financiare internaţionale care au revizuit în scădere semnificativă ţintele de creştere ale economiei româneşti în acest an. Astfel, FMI estima, recent un avans de 2,2% pentru 2022, de la 4,8% cât indica în toamnă, în timp ce Banca Mondială a indicat o creştere chiar mai modestă pentru PIB-ul României, de 1,9%.

Luni, Comisia Europeană a publicat previziunile economice de primăvară, în care a arătat că, după o creştere robustă în 2021, economia României ar urma să încetinească la 2,6% în 2022, pe măsură ce inflaţia reduce veniturile disponibile iar războiul din Ucraina afectează încrederea în economie, lanţurile de aprovizionare şi investiţiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *