Acasă » Regenerabile » EDP a investit în România 750 mil. euro, planifică încă 1 GW în proiecte verzi

EDP a investit în România 750 mil. euro, planifică încă 1 GW în proiecte verzi

16 martie 2022
Eolian
Bogdan Tudorache

Oficialii EDP Renewable s-au întalnit cu premierul Nicolae-Ionel Ciucă miercuri, anunțând noi investiții verzi de circa 1 GW, anunță Executivul. EDP se numără printre cei mai importanţi investitori în producţia de energie verde din România.

„Guvernul susţine accelerarea eforturilor, la nivel naţional, orientate spre dezvoltarea sustenabilă a capacităţilor de producţie a energiei şi sprijină investitorii care contribuie la această abordare strategică”, a afirmat prim-ministrul, în cadrul întâlnirii.

Reprezentanţii grupului EDP Renewable au menţionat că cele 750 de milioane de euro investite până acum în România au permis dezvoltarea unor proiecte majore de energie verde cu o capacitate totală instalată de peste 500 MW. Grupul a anunţat, cu acest prilej, că este pregătit să investească într-o producţie suplimentară de până la încă 1.000 de MW.

În cadrul dialogului, a fost subliniată nevoia unui cadru care să permită stabilitate, predictibilitate şi sustenabilitate acestor proiecte dedicate obţinerii independenţei energetice, prin folosirea resurselor regenerabile, precum cele solare şi eoliene, se arată în comunicatul Executivului.

 

Autor: Bogdan Tudorache

Activ în presa economică și de afaceri de 26 de ani, Bogdan a absolvit Dreptul, apoi a urmat cursuri intensive de economie și Business English. A avansat până în poziția de redactor-șef încă din 2006 și a asigurat managementul și politica editorială pentru numeroase publicații economice dedicate în special comunității investitorilor străini în România. Din 2003 și până în 2013 a fost activ mai ales în sectorul financiar-bancar. A început colaborarea cu Energynomics în 2013, remarcându-se prin cunoștințe avansate ale piețelor, comunităților de afaceri și un stil editorial matur, atât în limba română, cât și în engleză.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *